-10 grade la ora meciului cu Poli** „Suntem pregătiți de orice”

Timișoara a pierdut orice șansă de calificare în primăvara europeană, dar merge la Zagreb dorind să își ia revanșa pentru umilința din tur, când croații s-au impus la scor de neprezentare. Antrenorul echipei Dinamo Zagreb, Krunoslav Jurcici, a declarat că meciul de joi, cu FC Timișoara, din grupa A a Ligii Europa, va fi dificil, având în vedere că formația bănățeană joacă foarte bine în deplasare, dar că elevii săi trebuie să se impună. "Nu va fi ușor cu Timișoara la Zagreb. Românii stau bine în campionat, nu-mi amintesc să fie pierdut vreun meci în deplasare până duminică. Le-am interzis jucătorilor mei să vorbească de meciul dintre Ajax și Anderlecht. Avem șanse bune de a ne califica în primăvara europeană. Dacă nu vom reuși, măcar avem șansa de a ne îmbunătăți coeficientul în perspectiva partidelor viitoare din cupele europene, pentru a întâlni adversari mai accesibili și poate pentru a evita un tur preliminar", a spus Jurcici pentru site-ul oficial al UEFA. Fundașul Ivan Tomecak a afirmat că meciul cu Timișoara are o mare însemnătate pentru el și coechipierii săi. "Jucăm pentru noi, pentru Dinamo și pentru fani. Vom da totul ca la final să celebrăm succesul. Trebuie să jucăm cu toată seriozitatea, să arătăm tot ce putem. Vom vedea apoi ce va fi la Ajax cu Anderlecht. Românii vin să lupte pentru mândria lor, va fi mai greu ca la Timișoara. Nu îi vom subestima", a spus Tomecak, citat de site-ul oficial al grupării croate. Fundașul Tomislav Barbarici a precizat că terenu
-10 grade la ora meciului cu Poli** "Suntem pregătiți de orice"

Timișoara a pierdut orice șansă de calificare în primăvara
europeană, dar merge la Zagreb dorind să își ia revanșa pentru
umilința din tur, când croații s-au impus la scor de
neprezentare.

Antrenorul echipei Dinamo Zagreb, Krunoslav Jurcici, a declarat
că meciul de joi, cu FC Timișoara, din grupa A a Ligii Europa, va
fi dificil, având în vedere că formația bănățeană joacă foarte bine
în deplasare, dar că elevii săi trebuie să se impună.

Nu va fi ușor cu Timișoara la Zagreb. Românii stau bine în
campionat, nu-mi amintesc să fi pierdut vreun meci în deplasare
până duminică. Le-am interzis jucătorilor mei să vorbească de
meciul dintre Ajax și Anderlecht. Avem șanse bune de a ne califica
în primăvara europeană. Dacă nu vom reuși, măcar avem șansa de a ne
îmbunătăți coeficientul în perspectiva partidelor viitoare din
cupele europene, pentru a întâlni adversari mai accesibili și poate
pentru a evita un tur preliminar
„, a spus Jurcici pentru
site-ul oficial al UEFA.

Fundașul Ivan Tomecak a afirmat că meciul cu Timișoara are o mare
însemnătate pentru el și coechipierii săi. „Jucăm pentru
noi, pentru Dinamo și pentru fani. Vom da totul ca la final să
celebrăm succesul. Trebuie să jucăm cu toată seriozitatea, să
arătăm tot ce putem. Vom vedea apoi ce va fi la Ajax cu Anderlecht.
Românii vin să lupte pentru mândria lor, va fi mai greu ca la
Timișoara. Nu îi vom subestima
„, a spus Tomecak, citat de
site-ul oficial al grupării croate.

Fundașul Tomislav Barbarici a precizat că terenul va fi dificil,
dar că Dinamo va trebui să se adapteze mai bine decât Timișoara
condițiilor de iarnă. „Vom fi pregătiți pentru orice și ne
vom concentra doar la joc. Va fi un meci greu, strâns. Suntem
conștienți că românii vor încerca să-și apere onoarea și vor lupta
pentru un rezultat de palmares. Suntem prudenți, dar nu ne pierdem
niciun moment încrederea în victorie
„, a subliniat
Barbarici.

Antrenamentul lui Poli, în
pericol

Directorul stadionului Maksimir din Zagreb, Miljenko Sakoman, a
declarat că i-a pus în alertă pe subordonații săi, având în vedere
prognoza meteo, informează cotidianul Vecernji. „Zăpada nu
poate aduce nimic bun, vom fi pregătiți pentru orice. Avem și
vopsea roșie pentru trasat. Din păcate, nu avem o instalație de
încălzire a gazonului. E posibil să fie minus 10 grade la ora
meciului. Dinamo nu se va antrena pe terenul principal, vom face
tot posibilul să asigurăm antrenamentul oficial pentru echipa
română
„, a spus Sakoman.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania