Propunerea Craiovei a fost respinsă!** Campionatul de tineret nu va fi reînființat!

Majoritatea președinților de cluburi din Liga I a votat, luni, în cadrul Adunării Generale a LPF, împotriva înființării unui campionat de tineret, motivul invocat de cei 15 reprezentanți ai grupărilor fiind criza economică, a anunțat secretarul general al ligii, Valentin Alexandru. "La propunerea Universității Craiova privind reînființarea campionatului «Primavera» s-a decis respingerea acesteia. Au fost 15 voturi împotrivă, 2 pentru, iar reprezentantul clubului Dinamo nu ajunsese la ședință. Motivele invocat de cluburile din Liga I au fost legate de partea financiară, fiind invocată perioadă de criză pe care o traversăm acum", a declarat Alexandru.
Propunerea Craiovei a fost respinsă!** Campionatul de tineret nu va fi reînființat!

Majoritatea președinților de cluburi din Liga I a votat, luni,
în cadrul Adunării Generale a LPF, împotriva înființării unui
campionat de tineret, motivul invocat de cei 15 reprezentanți ai
grupărilor fiind criza economică, a anunțat secretarul general al
ligii, Valentin Alexandru.

„La propunerea Universității Craiova privind
reînființarea campionatului ‘Primavera’ s-a decis respingerea
acesteia. Au fost 15 voturi împotrivă, 2 pentru, iar reprezentantul
clubului Dinamo nu ajunsese la ședință. Motivele invocat de
cluburile din Liga I au fost legate de partea financiară, fiind
invocată perioadă de criză pe care o traversăm acum”
, a
declarat Alexandru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]