De 3x** Tănase

Cristi Tănase a devenit de 3x subiect de presă, pericol care probabil nu l-ar fi pândit dacă își continua cariera în orașul prunilor. 1. Pe gazon pare rătăcit, stingher, nu-și găsește locul nicăieri, nici pe bandă, nici în centru, și-a pierdut obrăznicia în joc, e prea cuminte. Un start ratat perfect. Dacă nu l-ar fi costat într-atât pe Becali, deocamdată doar în acte, azi era cu bocceluța la ușă și s-ar fi ales și cu o primă de despărțire, numai să plece, precum Szekely în vară, la Timișoara. 2. Subiect suculent pentru presa de gaura cheii. Păreri, evaluări, poziții, note, sms-uri războinice. Când amorezatul se va dumiri că Iulia nu știe unde e aragazul în casă, după atâtea luni împreună, nu va mai fi nevoie să-l îmboldească cineva să se uite către banca de rezerve. 3. Adevăratul subiect Tănase de-acum e tot în curtea Argeșului. Fiscul a pus sechestru pe patru jucători ai Piteștiului pentru o datorie la bugetul de stat. Asta după ce, cu nicio lună în urmă, antrenorul Badea se pomenise pe cap cu o grevă în vestiar de vreo trei zile, tot pentru niște obligații contractuale neonorate. De fiecare dată, și atunci, și acum, feciorul lui Cornel Penescu a mutat mortul pe Aleea Alexandru, la Becali. Cu ce avea de luat la zi din tranșele pe Tănase, FC Argeș mai respira, o perioadă închidea gura Fiscului și jucătorilor. Steaua nu dezminte amnezia, ceea ce spune mult. La fel de trist, situația de acum a clubului lui Dobrin pare să semene revoltător cu cea a Corvinului. Deunăzi, justi
De 3x** Tănase

Cristi Tănase a devenit de 3x subiect de presă, pericol care
probabil nu l-ar fi pândit dacă își continua cariera în orașul
prunilor.

1. Pe gazon pare rătăcit, stingher, nu-și găsește locul
nicăieri, nici pe bandă, nici în centru, și-a pierdut obrăznicia în
joc, e prea cuminte. Un start ratat perfect. Dacă nu l-ar fi costat
într-atât pe Becali, deocamdată doar în acte, azi era cu bocceluța
la ușă și s-ar fi ales și cu o primă de despărțire, numai să plece,
precum Szekely în vară, la Timișoara.

2. Subiect suculent pentru presa de gaura cheii. Păreri,
evaluări, poziții, note, sms-uri războinice. Când amorezatul se va
dumiri că Iulia nu știe unde e aragazul în casă, după atâtea luni
împreună, nu va mai fi nevoie să-l îmboldească cineva să se uite
către banca de rezerve.

3. Adevăratul subiect Tănase de-acum e tot în curtea Argeșului.
Fiscul a pus sechestru pe patru jucători ai Piteștiului pentru o
datorie la bugetul de stat. Asta după ce, cu nicio lună în urmă,
antrenorul Badea se pomenise pe cap cu o grevă în vestiar de vreo
trei zile, tot pentru niște obligații contractuale neonorate. De
fiecare dată, și atunci, și acum, feciorul lui Cornel Penescu a
mutat mortul pe Aleea Alexandru, la Becali. Cu ce avea de luat la
zi din tranșele pe Tănase, FC Argeș mai respira, o perioadă
închidea gura Fiscului și jucătorilor. Steaua nu dezminte amnezia,
ceea ce spune mult. La fel de trist, situația de acum a clubului
lui Dobrin pare să semene revoltător cu cea a Corvinului. Deunăzi,
justiția a decis că George Copos e dator cu 900.000 de euro din
transferul lui Lobonț, bani cu care, dacă ar fi venit la timp,
Corvinul probabil supraviețuia. Banii vor veni târziu. Leagănul lui
Andone și Rednic s-a desființat de mult. Azi, i se cântă prohodul
și Argeșului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]