Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Craiova, mititică în fața Stelei

Craiova, mititică în fața Stelei

Formația din Bănie se pregătește să dea piept luni cu singura echipă din Liga I pe care n-a învins-o în ultimii șapte ani. Ultimul succes datează din perioada timpurie a patronatului lui Dinel Staicu, mai precis din etapa a treia a campionatului 2002-2003. Atunci, cu Adrian Mititelu pe bancă în postura de vicepreședinte și cu Emil Săndoi antrenor, oltenii i-au administrat un 3-1 spectaculos Stelei lui Cosmin Olăroiu, în fața a 50.000 de spectatori, audiență record în Bănie în ultimele două decenii. În meciurile directe au urmat după aceea un egal, o înfrângere și apoi retrogradarea, iar de când echipa olteană a fost preluată de Adrian Mititelu, n-a mai câștigat niciodată contra grupării finanțate de Gigi Becali. Mititelu: „Vrem să ne satisfacem orgoliul" În meciurile Mititelu - Becali, la Craiova s-au înregistrat două remize și o victorie a oaspeților, în timp ce în Ghencea oltenii n-au luat nici măcar un punct, căpătând un adevărat complex în fața roș-albaștrilor. „Steaua este singura formație mare pe care nu am putut să o învingem de când am preluat echipa. Sper ca măcar la ultimul meci al nostru pe stadionul «Ion Oblemenco» în această stagiune să reușim să învingem și să ne satisfacem orgoliul acela de echipă care a reușit să bată o mare formație din București", prefațat Mititelu confruntarea de peste trei zile.
Craiova, mititică în fața Stelei

Formația din Bănie se pregătește să dea piept luni cu singura
echipă din Liga I pe care n-a învins-o în ultimii șapte ani.
Ultimul succes datează din perioada timpurie a patronatului lui
Dinel Staicu, mai precis din etapa a treia a campionatului
2002-2003.

Atunci, cu Adrian Mititelu pe bancă în postura de vicepreședinte
și cu Emil Săndoi antrenor, oltenii i-au administrat un 3-1
spectaculos Stelei lui Cosmin Olăroiu, în fața a 50.000 de
spectatori, audiență record în Bănie în ultimele două decenii. În
meciurile directe au urmat după aceea un egal, o înfrângere și apoi
retrogradarea, iar de când echipa olteană a fost preluată de Adrian
Mititelu, n-a mai câștigat niciodată contra grupării finanțate de
Gigi Becali.

Mititelu: „Vrem să ne satisfacem
orgoliul”

În meciurile Mititelu – Becali, la Craiova s-au înregistrat două
remize și o victorie a oaspeților, în timp ce în Ghencea oltenii
n-au luat nici măcar un punct, căpătând un adevărat complex în fața
roș-albaștrilor.
„Steaua este singura formație mare pe care nu am putut să o
învingem de când am preluat echipa. Sper ca măcar la ultimul meci
al nostru pe stadionul «Ion Oblemenco» în această stagiune să
reușim să învingem și să ne satisfacem orgoliul acela de echipă
care a reușit să bată o mare formație din București”, prefațat
Mititelu confruntarea de peste trei zile.

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
„Voia să divorțeze încă din primele zile”. Fosta soție a lui Putin, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți alături de liderul rus
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, imagini interzise pentru cardiaci! A pozat într-un costum transparent și a lăsat aproape tot la vedere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Râzi cu lacrimi
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Descopera.ro
Câte mii de euro a primit eliminatul Gigi Burger, de la Antena 1, pentru cele 11 săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Mii de șoferi riscă suspendarea permisului pentru amenzile neplătite. Guvernul pregătește o nouă sancțiune automată
Promotor.ro