„Uefa nu o vrea pe Unirea!”

Unirea se află în fața celei mai mari performanțe reușite de o echipă românească în Liga Campionilor de când cea mai importantă competiție europeană și-a schimbat formatul. Cel puțin un egal, de atât are nevoie campioana României pentru a ierna cu gândul că în 2010 va juca în optimile ligii, dar lucrurile nu sunt atât de simple pe cât și le-ar dori ea. Oficialii Urziceniului și-au exprimat în dese rânduri temerile că nu vor fi lăsați să își îndeplinească visul european. Prea mici pentru Ligă Din păcate pentru formația antrenată de Dan Petrescu, Mircea Sandu, președintele Federației Române de Fotbal, care este
"Uefa nu o vrea pe Unirea!"

Unirea se află în fața celei mai mari performanțe reușite de o
echipă românească în Liga Campionilor de când cea mai importantă
competiție europeană și-a schimbat formatul.

Cel puțin un egal, de atât are nevoie campioana României pentru
a ierna cu gândul că în 2010 va juca în optimile ligii, dar
lucrurile nu sunt atât de simple pe cât și le-ar dori ea. Oficialii
Urziceniului și-au exprimat în dese rânduri temerile că nu vor fi
lăsați să își îndeplinească visul european.

Prea mici pentru
Ligă

Din păcate pentru formația antrenată de Dan Petrescu, Mircea
Sandu, președintele Federației Române de Fotbal, care este în
același timp și membru în Comitetul Executiv UEFA, a răsucit
cuțitul în rană, considerând că Unirea nu este atractivă pentru
forul european. „Credeți că UEFA vrea o echipă cu 600 de spectatori
în tribune, dintr-o țară în care sunt numai scandaluri, sau una
care aduce 40-50 de mii de spectatori, din Germania, unde
fairplayul este la el acasă?”, a declarat, pesimist, Mircea Sandu,
la Sport.ro. În ultima vreme, contrele dintre cei de la Urziceni și
cei din conducerea fotbalului românesc s-au intensificat, Meme
Stoica și Dan Petrescu mulțumindu-le ironic șefilor FRF și LPF
pentru ajutor după victoria cu Sevilla, în timp ce Dumitru Dragomir
„l-a înțepat” pe Dan Petrescu, spunând că nu este de acord cu felul
în care se comportă acesta pe banca de rezerve.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania