VIDEO Bascii, atacați de militanții neo-naziști austrieci! ** ‘Viva Franco’

Scene de coșmar aseară, în Europa League, la meciul Austria Viena - Athletic Bilbao. Incidentele ce au condus la întreruperea în repetate rânduri a meciului au fost provocate de militanți neo-naziști, care au purtat asupra loc banderole cu mesajul "Viva Franco". Partida a fost, așadar, sistată de mai multe ori în repriza secundă. Mai întâi, în minutul 52, torțele aprinse de suporterii gazdelor au scăzut considerabil vizibilitatea pe gazon și arbitrul norvegian Svein Oddvar Moen a întrerupt jocul timp de patru minute. Apoi, întâlnirea a fost întreruptă circa două minute, din cauza obiectelor aruncate din tribună pe teren. În minutul 67, după cinci minute de la înscrierea golului al doilea de către formația oaspete, zeci de suporteri ai echipei Austria Viena au aruncat cu torțe în direcția tribunei ocupate de susținătorii formației spaniole, după care au intrat pe teren, obligându-l pe arbitrul Svein Oddvar Moen să întrerupă meciul. După 20 de minute, timp în care a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine și de discuții între conducătorii celor două echipe, jucători și suporteri, meciul s-a reluat fără alte incidente, încheiindu-se cu victoria formației spaniole cu scorul de 3-0.
VIDEO Bascii, atacați de militanții neo-naziști austrieci! ** 'Viva Franco'

Scene de coșmar aseară, în Europa League, la meciul Austria
Viena – Athletic Bilbao. Incidentele ce au condus la întreruperea
în repetate rânduri a meciului au fost provocate de militanți
neo-naziști, care au purtat asupra loc banderole cu mesajul „Viva
Franco”.

Partida a fost, așadar, sistată de mai multe ori în
repriza secundă. Mai întâi, în minutul 52, torțele aprinse de
suporterii gazdelor au scăzut considerabil vizibilitatea pe gazon
și arbitrul norvegian Svein Oddvar Moen a întrerupt jocul timp de
patru minute. Apoi, întâlnirea a fost întreruptă circa două minute,
din cauza obiectelor aruncate din tribună pe teren.

În minutul 67, după cinci minute de la înscrierea golului al doilea
de către formația oaspete, zeci de suporteri ai echipei Austria
Viena au aruncat cu torțe în direcția tribunei ocupate de
susținătorii formației spaniole, după care au intrat pe teren,
obligându-l pe arbitrul Svein Oddvar Moen să întrerupă meciul. După
20 de minute, timp în care a fost nevoie de intervenția forțelor de
ordine și de discuții între conducătorii celor două echipe,
jucători și suporteri, meciul s-a reluat fără alte incidente, încheiindu-se cu victoria formației
spaniole cu scorul de 3-0.

Incidente și la meciul
tur

Și meciul tur dintre cele două echipe, câștigat tot cu scorul de
3-0 de Athletic Bilbao, a fost marcat de incidente între suporterii
celor două formații, ceea ce a atras mânia susținătorilor echipei
austriece. Pe lângă banderola cu mesajul „Viva Franco” (n.r. –
generalul Francisco Franco, conducător al Spaniei între 1939 și
1975), fanii austrieci au afișat drapele spaniole pe care se află
un vultur, emblema Spaniei sub dictatorul Franco, și au scandat
mesaje injurioase la adresa formației spaniole.

Formația Athletic Bilbao a învins, joi, în deplasare,
echipa Austria Viena, scor 3-0 (1-0), într-un meci din penultima
etapă (a cincea) a grupei L din Liga Europa, asigurându-și
calificarea în 16-imile de finală ale competiției.

Golurile au fost marcat de Llorente ’19, ’84 și San Jose
’62.

CLICK AICI PENTRU A
VEDEA IMAGINI CU FANII AUSTRIECI

sursa foto: Marca

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania