Twente – Steaua, cel mai spectaculos meci din EL!** CFR și Poli, următoarele în topul UEFA

Twente - Steaua, cel mai spectaculos meci din EL!** CFR și Poli, următoarele în topul UEFA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua, Timișoara sunt eliminate din Europa, CFR și Dinamo au
șanse minime. Deși au avut un sezon dezastruos în Europa League,
românii conduc în topul celor mai frumoase meciuri din grupe!
Într-o statistică UEFA, meciul Stelei la Twente a avut cele mai
multe ocazii de gol. CFR și Timișoara urmează imediat după steliști
în topul forului continental.

Twente – Steaua
0-0!
S-a terminat fără ca vreuna dintre
echipe să modifice tabela, dar atât românii, cât și olandezii s-au
apropiat de 34 de ori de gol. Zapata și Boschke au fost, însă, de
netrecut!

CFR Cluj – Sparta
2-3!
Clujenii au fost conduși cu 0-2, au
revenit la 1-2, prin golul lui Traore, și au egalat în
inferioritate numerică. Când Dubarbier și ai lui presau pentru
golul victoriei, cehii au dat lovitura într-unul dintre cele mai
frumoase meciuri din Europa. 34 de ocazii de gol au fost la Cluj,
în etapa a patra a grupei K

Timișoara – Dinamo Zagreb
0-3!
Poli n-a suflat în fața croaților, care
au făcut ce au vrut pe Bega. De 33 de ori s-au apropiat cele doua
echipe de gol, dar cei care s-au bucurat la final au fost
dinamoviștii din Zagreb.

Vezi mai jos topul UEFA al celor mai spectaculoase meciuri din
grupele Europa League

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×