Iordănescu e nedumerit!** „Îl vedeam pe Kapetanos titular!”

Fostul antrenor și mare jucător al Stelei, Anghel Iordănescu, a prefațat meciul pe care echipa "roș-albastră" îl va disputa peste Prut contra celor de la Șeriff Tiraspol. Reputatul tehnician a declarat că îl vedea pe Kapetanos titular, dar că probabil Mihai Stoichiță mizează pe cartea contra atacului contra echipei din Tiraspol. "Cel puțin în momentul de față sunt șanse, chiar dacă nu sunt atât de mari pe cât am vrea. Din toate echipele, cred că Steaua area cele mai mari șanse, și nu o spun doar că sunt stelist. Dacă bate azi, și cu alte rezultate, Steaua poate fi în primăvara europaană. O victorie astăzi e cel mai accesibil rezultat, ținând cont că Șeriff nu e o echipă mare. Eu poate îl vedeam și pe Kapetanos, dar probabl că Mihai mizează mult pe cartea contraatacului, defensiva celor de la Șerifi. Poate pe centrul defensivei sunt mai tari, masivi, l-ar prinde mai bine pe Kapetanos, dar probabl sunt și mai lenți, și Steaua i-ar putea prinde pe contraatac".
Iordănescu e nedumerit!** "Îl vedeam pe Kapetanos titular!"

Fostul antrenor și mare jucător al Stelei, Anghel Iordănescu, a
prefațat meciul pe care echipa „roș-albastră” îl va disputa peste
Prut contra celor de la Șeriff Tiraspol. Reputatul tehnician a
declarat că îl vedea pe Kapetanos titular, dar că probabil Mihai
Stoichiță mizează pe cartea contra atacului contra echipei din
Tiraspol.

Cel puțin în momentul de față sunt șanse, chiar dacă nu
sunt atât de mari pe cât am vrea. Din toate echipele, cred că
Steaua area cele mai mari șanse, și nu o spun doar că sunt stelist.
Dacă bate azi, și cu alte rezultate, Steaua poate fi în primăvara
europaană. O victorie astăzi e cel mai accesibil rezultat, ținând
cont că Șeriff nu e o echipă mare. Eu poate îl vedeam și pe
Kapetanos, dar probabl că Mihai mizează mult pe cartea
contraatacului, defensiva celor de la Șerifi. Poate pe centrul
defensivei sunt mai tari, masivi, l-ar prinde mai bine pe
Kapetanos, dar probabl sunt și mai lenți, și Steaua i-ar putea
prinde pe contraatac
„.

De asemenea, Iordănescu consideră că mutarea lui Stoichiță de a
juca cu trei fundași s-ar putea dovedi falimentară, deoarece lasă
spații mari adversarilor pe benzi.

Chiar dacă mi-e prieten Mihai și consider că a făcut multe
lucruri bune de când a venit, cred că e greu acest sistem.Într-un
sistem cu 3 pe linia de fund, chiar dacă echipa pare ofensivă, s-ar
putea să aibă probleme în defensivă. Benzile sunt mai greu de
acoperit, și dau spații mari adversarilor. Cred că totuși trebuia
să aibă o siguranță mai mare în apărare, pentru că de dat gol sigur
va da
„, a conchis Generalul Iordănescu la Sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Ultimul tren pentru casele fără autorizație: românii au la dispoziție un an să le pună în legalitate sau riscă demolarea
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro