Curelea la Steaua?** „Ar fi o mare onoare!”

După modelul Unirii Urziceni, Steaua vrea să se întărească cu fotbaliști de la Sportul Studențesc. Managerul general al Stelei, Basarab Panduru, și antrenorul grupării "roș-albastre", Mihai Stoichiță, lucrează deja la lista de achiziții din iarnă, iar una dintre cele mai importante ținte pare a fi Costin Curelea. Conform cotidianului Adevărul, Basarab Panduru s-a întâlnit cu patronul Sportului Studențesc, Vasile Șiman, pentru a discuta despre trecerea atacantului de 25 de ani în Ghencea. Steaua l-ar dori pe Curelea sub formă de împrumut până la vară, urmând ca transferul să fie definitivat dacă fotbalistul va confirma la clubul roș-albastru. Costin Curelea, care joacă la Sportul din 2003, a afirmat că s-ar simți onorat să îmbrace tricoul "roș-albastru". "Deocamdată sunt sub contract cu Sportul și mă simt bine aici, dar ar fi o onoare dacă aș ajunge pe viitor la Steaua", a declarat Curelea pentru Adevărul.
Curelea la Steaua?** "Ar fi o mare onoare!"

După modelul Unirii Urziceni, Steaua vrea să se întărească cu
fotbaliști de la Sportul Studențesc. Managerul general al Stelei,
Basarab Panduru, și antrenorul grupării „roș-albastre”, Mihai
Stoichiță, lucrează deja la lista de achiziții din iarnă, iar una
dintre cele mai importante ținte pare a fi Costin Curelea.

Conform cotidianului Adevărul, Basarab Panduru s-a întâlnit cu
patronul Sportului Studențesc, Vasile Șiman, pentru a discuta
despre trecerea atacantului de 25 de ani în Ghencea. Steaua l-ar
dori pe Curelea sub formă de împrumut până la vară, urmând ca
transferul să fie definitivat dacă fotbalistul va confirma la
clubul roș-albastru.

Costin Curelea, care joacă la Sportul din 2003, a afirmat că s-ar
simți onorat să îmbrace tricoul „roș-albastru”.

„Deocamdată sunt sub contract cu Sportul și mă simt bine aici, dar
ar fi o onoare dacă aș ajunge pe viitor la Steaua”,
a
declarat Curelea pentru Adevărul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]