Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Ceahlăul – Curtea de Argeș 2-2

Ceahlăul – Curtea de Argeș 2-2

După remiza ratată la mustață la Craiova, Ceahlăul nu reușește să scoată decât un punct, de data aceasta împotriva unei colege de subsol al clasamentului, Interul lui Stoica. Nici nu apucaseră nemțenii să se așeze în teren, și oaspeții deschideau scorul chiar în minutul 2 al partidei, prin Lazăr, care a speculat foarte bine o eroare nepermisă a stopperului Vițelaru. Acuzând șocul unui gol venit mult prea repede, nemțenii au urcat cu greu spre poarta lui Florin Popa, dar au reușit egalarea destul de repede, Ferariu expediind un șut perfect din lovitură liberă, direct în vinclul porții argeșene în minutul 17. Până la pauză, cei aproximativ 3.000 de spectatori prezenți în tribunele arenei nemțene, au avut parte de un joc destul de spectaculos, cu multe faze de poartă și deschis oricărui rezultat, cele două combatante împărțindu-și "frățește" oportunitățile de a înscrie. Și în cea de-a doua jumătate, meciul a rămas la fel de disputat, jucându-se mult pe contre, Rudison (61) și Gafița (63) pentru gazde și Viera (71) pentru Internațional nereușind însă să-și aducă echipa în avantaj. A sosit însă minutul 82, și Cebotaru părea că a reușit să închidă meciul după o centrare excelentă de pe
Ceahlăul - Curtea de Argeș 2-2
După remiza ratată la mustață la Craiova, Ceahlăul nu
reușește să scoată decât un punct, de data aceasta împotriva unei
colege de subsol al clasamentului, Interul lui Stoica.

Nici nu apucaseră nemțenii să se așeze în teren, și oaspeții
deschideau scorul chiar în minutul 2 al partidei, prin Lazăr, care
a speculat foarte bine o eroare nepermisă a stopperului Vițelaru.
Acuzând șocul unui gol venit mult prea repede, nemțenii au urcat cu
greu spre poarta lui Florin Popa, dar au reușit egalarea destul de
repede, Ferariu expediind un șut perfect din lovitură liberă,
direct în vinclul porții argeșene în minutul 17. Până la pauză, cei
aproximativ 3.000 de spectatori prezenți în tribunele arenei
nemțene, au avut parte de un joc destul de spectaculos, cu multe
faze de poartă și deschis oricărui rezultat, cele două combatante
împărțindu-și „frățește” oportunitățile de a înscrie.
Și în cea de-a doua jumătate, meciul a rămas la fel de
disputat, jucându-se mult pe contre, Rudison (61) și Gafița (63)
pentru gazde și Viera (71) pentru Internațional nereușind însă
să-și aducă echipa în avantaj. A sosit însă minutul 82, și Cebotaru
părea că a reușit să închidă meciul după o centrare excelentă de pe
partea dreaptă marca Ionuț Bădescu. Interul nu s-a dat însă bătut,
și Voiculeț a făcut liniște în tribunele nemțene în ultimul minut
regulamentar cu o execuție la care Rohețki nu a avut nicio șansă să
intervină. Până la final, oaspeții au mai ratat o ocazie imensă
prin Zăgrean, în timp ce Ceahlăul a încheiat partida în 10 oameni,
Vițelaru fiin eliminat.
articol scris de Cristi SOROCEANU
Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
„Voia să divorțeze încă din primele zile”. Fosta soție a lui Putin, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți alături de liderul rus
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, imagini interzise pentru cardiaci! A pozat într-un costum transparent și a lăsat aproape tot la vedere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Râzi cu lacrimi
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Descopera.ro
Câte mii de euro a primit eliminatul Gigi Burger, de la Antena 1, pentru cele 11 săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Accesorii auto ieftine în magazinele Action din România: ce merită cumpărat
Promotor.ro