Acum, când Unirea e la numai un autogol nemțesc de prima calificare românească din grupele Ligii Campionilor, cum mai e cu teoria comodității după care pe echipele noastre nu le țin balamalele să ia în piept mai multe fronturi?! Într-o fereastră a campionatului, când pe ceilalți fotbaliști îi frământa dilema „prin ce club mai ieșim la noapte?”, pe cei care dau un gol la 12 ore de joc în Europa League, jumătate din echipa Unirii schimba cantonamentul lui Dan Petrescu cu cel al lui Răzvan Lucescu.
În campionat, Urziceanca, după cum o lua peste picior Gigi Becali, continuă cursa. Colac peste pupăză, acum și o calificare în primăvara europeană. Nici nu mai contează unde, în C1 sau C2, oricum parcă a trecut o veșnicie de la sfertul românesc din Cupa UEFA. Deci, până la urmă cum rămâne cu alibiul puturoșilor, pardon, al prinților, diamantelor și al altor nestemate, sticlă chioară amăgitoare până o azvârli în mare bob cu bob precum Ilarion Ciobanu în „Toate pânzele sus”?
Fotbalul nostru are însă năravul de a se replia șmecherește, cât ai clipi, într-o coaliție anti, precum în cotidianul prezidențialelor. Undeva prin martie, între un eșec în cupele europene și o remiză cu Ceahlăul, mulți, toți îi vor da cu tifla lui Mihai Stoica, îi vor înroși ochii cu rotocoale de fum și de fumuri. V-ați găsit voi, bucureștenii, în exil într-un orășel cu trei case și-o antenă, să alergați după mai mulți iepuri… Vor fi convinși de ce vor spune chiar iepurii tupilați după câte un tufiș acum. Toți vor mai contesta o dată selecția lui Lucescu – de ce Maftei, de ce Apostol? – și se vor întreba precum o fătucă purtătoare ilegal de microfon: „Credeți că Unirea a avut bulan în grupă?!”.
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER