Scandal la Steaua!** Rada și Golanski s-au luat la bătaie!

Înaintea partidei cu Astra, nervii au fost întinși la maximum în vestiarul Stelei. Poate această stare explică și evoluția roș-albaștrilor din ultima etapă. Ce s-a întâmplat, de fapt? La unul dintre antrenamente, în urma unei intrări mai tari a lui Ionuț Rada, Pawel Golanski a sărit la bătaie. Probabil că polonezul era stresat din cauza problemelor medicale care l-au împiedicat să joace în această lună și îi era teamă să nu se reaccidenteze. Cei doi au fost cu greu despărțiți de coechipieri și au fost trimiși la vestiare de Mihai Stoichiță, consternat și el de incident. De regulă, pe terenurile de antrenament sunt des întâlnite astfel de conflicte, însă incidentul a fost minimalizat de cei din conducere de teama lui Gigi Becali, care și așa este foarte supărat pe jucători. În plus, nu se dorește ca patronul să creadă că Mihai Stoichiță a scăpat vestiarul din mână, mai ales acum, când Becali l-a criticat vehement pe antrenor pentru faptul că nu reușește să impună disciplină și dictatură la echipă.
Daniel Vlad
Scandal la Steaua!** Rada și Golanski s-au luat la bătaie!

Înaintea partidei cu Astra, nervii au fost întinși la maximum în
vestiarul Stelei. Poate această stare explică și evoluția
roș-albaștrilor din ultima etapă.

Ce s-a întâmplat, de fapt? La unul dintre antrenamente, în urma
unei intrări mai tari a lui Ionuț Rada, Pawel Golanski a sărit la
bătaie. Probabil că polonezul era stresat din cauza problemelor
medicale care l-au împiedicat să joace în această lună și îi era
teamă să nu se reaccidenteze. Cei doi au fost cu greu despărțiți de
coechipieri și au fost trimiși la vestiare de Mihai Stoichiță,
consternat și el de incident. De regulă, pe terenurile de
antrenament sunt des întâlnite astfel de conflicte, însă incidentul
a fost minimalizat de cei din conducere de teama lui Gigi Becali,
care și așa este foarte supărat pe jucători. În plus, nu se dorește
ca patronul să creadă că Mihai Stoichiță a scăpat vestiarul din
mână, mai ales acum, când Becali l-a criticat vehement pe antrenor
pentru faptul că nu reușește să impună disciplină și dictatură la
echipă.

Cei doi fotbaliști neagă incidentul

Contactați de ProSport, cei doi jucători au negat implicarea lor
într-un asemenea conflict. „Nu e adevărat. Nu știu cine are
interesul să bage numele meu la înaintare și să inventeze așa ceva.
Bine că nu v-a spus că ne‑am spart capetele”, a spus Ionuț Rada. La
fel de vehement a fost și celălalt jucător al cărui nume a fost
amintit în acest incident. „Eu sunt prieten cu Ion și nu ne-am
certat. Nu mi se pare normal ca lucrurile care se întâmplă în
vestiar și la antrenamente să se audă în presă și la conducere”, a
replicat și fundașul polonez.

Urmarea: Golanski n-a jucat cu
Astra

La meciul cu Astra, dintre cei doi, doar Ionuț Rada a evoluat
titular. Deși recuperat după vechea accidentare, Pawel Golanski nu
a fost utilizat niciun minut, rămânând pe banca de rezerve până la
finalul jocului. În locul său a fost folosit ca fundaș dreapta
Petre Marin, în timp ce pe stânga a jucat Ionuț Rada.

Nu vă interesează pe voi ce se întâmplă la antrenamentele
Stelei

Valeriu Argăseală, președinte Steaua

Nu mi se pare normal ca lucrurile care se întâmplă în
vestiar și la antrenamente să se audă în presă și la
conducere

Pawel Golanski, fundaș Steaua

Nu e adevărat. Eu chiar mă înțeleg bine cu Pawel. Nu
aveam cum să intru în clinciuri cu el, pentru că evoluăm pe benzi
opuse

Ionuț Rada, fundaș Steaua

Pleșan și Ghionea s-au
bătut și ei!

Un incident asemănător s-a petrecut în sânul echipei sezonul
trecut, când, după ultimul meci din campionat, Pleșan și Ghionea
s-au bătut în vestiar din cauza reproșurilor făcute de căpitanul
roș-albaștrilor. Pedepsit a fost doar mijlocașul, care a fost
amendat cu 10.000 de euro și trimis să se pregătească la echipa a
doua câteva luni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania