Hora** răzbunării

Redactor:
George Stan
Hora** răzbunării
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gloria Bistrița și-a învățat lecția după umilința de marți din
Cupa României, scor 0-3, și și-a luat revanșa în fața „stegarilor”
în campionat.

În ziua în care românii își alegeau noul președinte al țării,
Gloria a dat din nou ochii cu „călăul” care la mijlocul săptămânii
i-a aplicat o corecție zdravănă în Cupa României. Numai că,
surprinzător, de această dată brașovenii au fost în rolul victimei.
Căpitanul bistrițenilor Coroian (7), chiar dacă mai nou a fost
retras în defensivă, nu stă prea mult pe gânduri, își aduce aminte
că în vene îi curge sânge de atacant și reia cu capul în poartă
centrarea venită de la Lucian Sânmărtean. Luați de val, bistrițenii
dau recital de ratări, Achim (8), Borbely (13) și L. Sânmărtean
enervându-l la culme pe Halagian.

Gol anulat eronat
Bistriței

Elevii lui Viorel Moldovan
parcă se mișcă în reluare, însă Ilyes (26) demonstrează că
ambițiile europene ale brașovenilor nu sunt doar vorbe în vânt când
pune capul la centrarea venită de pe partea dreaptă și restabilește
egalitatea pe tabelă. Nu trec nici zece minute din actul doi că
centralul Istvan Kovacs reușește să își pună tot stadionul în cap
când anulează eronat pe motiv de ofsaid golul înscris de Borbely
(54). Revoltați de nedreptatea făcută, jucătorii Gloriei se aruncă
în atac și încercările lor sunt răsplătite de același Borbely care
scoate un penalty transformat cu sânge rece de Hora (68). Halagian
mai dă o lovitură în Liga I, iar Gloria mai face un pas pentru un
vis ce înaintea venirii bătrânului Hala părea imposibil: salvarea
de la retrogradare.

CLICK AICI pentru a vedea
cum s-a desfășurat meciul

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul

Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×