„Aștept să mănânc sarmale!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

După eliminarea din primul tur al Mastersului de la Paris și
pierderea a 11 poziții în ierarhia mondială ( în clasamentul dat
astăzi pblicității el se află pe locul 48 ATP), Victor Hănescu nu
disperă. El își menține obiectivul de a urca în primii 20 de
jucători ai lumii, scop pe care și-l propune însă pentru următorul
sezon din circuitul profesionist de tenis.

Hăne a schițat, pentru ProSport, o radiografie a evoluțiilor lui în
acest an, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni ani ai săi
în circuitul ATP. „Am ajuns pe locul 26 (n.r. 6 iulie 2009), în
lume, o poziție foarte bună, chiar dacă scopul meu era să ajung în
primii 20. Acest scop rămâne valabil și îmi doresc ca în 2010 să
realizez acest obiectiv. Ma bucur că am terminat anul sănătos și
sunt mulțumit de felul în care am evoluat. Am încredere că și 2010
va fi un an foarte bun”, a mărturisit acesta.

Așteaptă nerăbdător sărbătorile
Mai mult, elevul lui Firicel Tomai are încredere în șansele sale
datorită faptului că sfârșitul de an l-a prins fără probleme
medicale deosebite. Având în vedere că circuitul ATP va începe in
ianuarie, românul a luat decizia de a petrece Craciunul alături de
familie și de iubită, el așteptând cu nerăbdare Sărbătorile: „Vreau
să mă bucur de Crăciun și să mănânc sarmale și carne de porc, cu
toate că noi, sportivii nu avem voie. Din păcate, de Revelion voi
fi deja în Australia, pentru că începe sezonul. Sper să mă relaxez
și să încep cât mai bine anul 2010”, a completat bucureșteanul în
vârstă de 28 de ani. Totuși el a mărturisit că nu se va ocupa prea
mult de pregătirea mesei festive, pentru că nu îi place să
gătească.

„România poate reveni în Grupa Mondială”
Prima „rachetă” a României are încredere că echipa de Cupa Davis
poate reveni, în 2010, în Grupa Mondială. „Suntem optimiști în ceea
ce privește Cupa Davis. Avem o echipă tânără și sperăm să intrăm
din nou în Grupa Mondială. Cred că vom avea și ceva meciuri mai
lejere decât am avut până acum”, a conchis Hănescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…