Irina Nicoleta Muntean, cea mai titrată româncă din culturismul mondial, se retrage după 18 ani de carieră. Un majorat al vieții îmbogățit cu 14 medalii mondiale și europene și închis luna trecută cu o ultimă performanță, „argint” la CM.
Timp de zece ani, baletul a fost pasiunea Irinei Muntean, însă trecerea de la dansul artistic la culturism nu a reprezentat decât un pas. O schimbare care avea să îi modeleze perfect corpul și stilul de viață. „Nu a fost greu, ci doar interesant, pentru că programul liber de la culturism consta în mișcări asemănătoare, combinate cu mișcările de dans”, explică marea campioană.
Aur curat, la trei luni după finală O poveste de succes care a prins contur în 1998, odată cu primul rezultat „de pus în ramă”, titlul de campioană mondială. Deși inițial câștigase „argintul”, testul doping a arătat că prima clasată, slovaca Jana Purdjako, trișase, astfel că arbitrii au propulsat-o pe româncă pe primul loc. Vestea „aurului” a primit-o după trei luni, în timp ce făcea duș. „Când am auzit că sunt campioană mondială, am simțit că îngheață apa pe mine”, își amintește ea. Clipe care se leagă într-un ghem de amintiri, din care se deșiră și primul moment în care i-au „tremurat” mușchii. În 2002, în Cehia, Irina Muntean câștiga titlul direct pe scenă. Acum, totul a devenit un capitol de viață pe care îl răsfoiește cu plăcere, frânturi prețioase care i-au definit personalitatea, fragmente care, unite, au făcut-o campioana de azi.
Nu va renunța la sport Irina stabilise de mult că CM din acest an, de la Como, va fi ultima reprezentație pe scena culturismului. Nu a plâns, a trăit la maximum totul, însă a purtat cu ea un mic regret: „Am simțit tristețe că nu a fost aurul”.
Vorbește liniștit, însă de fiecare dată când revine la sportul care a consacrat-o, vocea ei degajă o căldură aparte. Spune cu tristețe despre culturismul feminin că este în declin, iar celui masculin îi dă șanse puține, pentru că nu există sprijin financiar, sponsori și nici mediatizare. „Nu văd nimic să vină din urmă să ia locul celor care și-au făcut datoria”. Despărtiță de competiții, ea rămâne însă în familia culturismului. Profesoară de educație fizică și culturism la Clubul Școlar nr. 5 din București, prima și singura femeie arbitru internațional din România, Irina Muntean își trăiește tot în lumea sportului povestea de succes.
„Doar satisfacții morale”
Viceampioană mondială en-titre, Irina Muntean a schițat repere ale momentelor care i-au marcat cariera de succes.
Cum ai fost la primul titlul cucerit în 1998? Fericită, pentru mine nu a fost o surpriză, știind cât am muncit pentru acel titlu. Am ieșit pe locul doi și după ce prima clasată a fost depistată pozitiv, medalia de aur mi-a revenit. Am urcat în clasament, mi-au fost trimise acasă diploma și titlul, prin poștă. Am aflat la trei luni după concurs că sunt campionană mondială, a fost o surpriză neașteptată.
Au fost clipe de cumpănă? Da, dar le-am depășit. M-au motivat dorința de a câștiga, de a fi mereu în top, plăcerea și pasiunea pentru acest sport, care nu va dispărea.
Ce ai gândit la ultima medalie? M-am simțit foarte bine, știam că este ultimul concurs. Nu am plâns, mă gândeam de mult la retragere. Am simțit tristețe că nu a fost aurul, dar, per ansamplu, medalia de argint este un rezultat de excepție și o pot considera o retragere în absolută glorie.
Un moment de referință? Când am devenit campioană mondială pe scenă direct, în 2002, în Cehia. Dar de fiecare dată când am câștigat, fiecare medalie a însemnat ceva.
Ai vreo dorință neîndeplinită? Poate că titlul pe care mi l-aș fi dorit la retragere. Dar nimic nu este pierdut încă, așteptăm testul doping.
Fiul tău te-a sprijinit în carieră? Da, bineînțeles! El nu s-a implicat foarte mult în această treabă, este mândru de realizările mele, apreciază foarte mult voința și ambiția, îi lipsesc pe undeva și le‑ar dori. Am împăcat foarte bine cariera sportivă cu familia.
Există mulțumiri financiare? Nu. De pe urma sportului, satisfacțiile sunt morale, datorate pasiunii, nebuniei, să-i zic așa, plăcerii de a face acest sport. Partea financiară nu m-a ajutat cu nimic.
Dar ești un om realizat… Bineînțeles, nu am niciun regret, mă retrag pentru că așa simt și consider că am făcut tot ceea ce puteam face.
Cine ar trebui să fie selecționerul României după ce Edi Iordănescu va pleca?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER