Panduru:** „Nu am câștigat niciun derby, dar putem lua titlul”

Panduru:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Panduru nu-și face probleme, deși Steaua nu a câștigat niciun
derby în acest sezon: 2-2 cu CFR-ul, 0-1 cu Unirea și Dinamo și 1-1
cu Rapid, toate în Ghencea! Managerul roș-albaștrilor e sigur că în
acest sezon campionatul e echilibrat și că nicio echipă nu se poate
considera deja favorită.

„Nu am câștigat niciun derby, dar putem deveni campioni
chiar dacă pierdem aceste meciuri. Pentru noi este dificil să
recuperăm punctele pierdute pe teren propriu, dar campionatul este
echilibrat și nu știu dacă o echipă se poate considera câștigătoare
a titlului. Eram departe în fruntea clasamentului dacă nu pierdeam
acele puncte. Sunt sigur că, dacă se juca cu spectatori, în ultima
jumătate de oră a meciului cu Rapid aveam mari șanse să câștigăm
meciul
„, a declarat Panduru.

Managerul Stelei a vorbit și despre partida de la Timișoara, o
echipă pe care a condus-o la un moment dat de pe bancă. De altfel,
Panduru a fost antrenorul Timișoarei chiar la cel mai mare succes
al roș-albaștrilor pe Bega, 8-1, din sezonul 2003-2004, când Steaua
era antrenată de Pițurcă: „Pentru mine meciul de la
Timișoara nu este special, mai special ar trebui să fie pentru
jucători, pentru că în eventualitatea unei victorii ar veni pe
primul loc. Pentru mine mai importantă va fi reîntâlnirea cu
suporterii și sper ca meciul să se joace cu
spectatori”.

Partida FC Timișoara-Steaua, din etapa a 12-a, se va disputa
duminică, de la ora 21.45.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare