Lacrima nr. 1

Politică mai sinucigașă în privința portarilor ca în Giulești
n-ai să găsești oricât ai căuta cu lumânarea prin toată prima ligă.
Nici măcar la Ceahlăul care a plecat cu o jumătate de duzină de la
Timișoara. După filozofia lui Copos, toți jucătorii sunt o apă
și-un pământ. Fundași, portari, vârfuri, închizători. Luați la
grămadă și vârâți în aceeași oală. Tot ce a contat a fost doar să
accepte un contract de criză chiar și când balanța clubului era în
plină detentă.

La vremea lor, cei mai buni portari ai ultimului deceniu, Dolha
și Coman, meritau un tratament special, potrivit unui post special.
Giuleștiul i-a avut, dar i-a îmbrâncit în rândurile pestrițe și de
valoare îndoielnică ale plutonului. În cazul lui Coman nici măcar
atât, de vreme ce portarul de azi al naționalei nu pretinsese decât
un contract la altitudinea celor semnate de favoriții lui
Peseiro…. Andrade, Pardo și acum Marinescu, autorul unui
„hat-trick” cu Clujul. Sâmbătă, Marinescu a fost la fel de buimac
precum Reina, portarul lui Liverpool, care, cam la aceeași oră, n-a
mai știut după ce să plonjeze.

După mingea de joc sau după un balon roz dus de vânt în careu.
Fază antologică. Hizo recunoștea cătrănit că nu i-a trecut prin cap
să-l schimbe pe Marinescu doar pentru că l-a tras de mânecă
opțiunea de pe bancă. Un puști cu doar câteva meciuri în mănuși la
Divizia C. La câțiva metri distanță, Copos mai poza o dată în
salvatorul Rapidului. „Vezi de ce am ținut să-l aduc pe Bornescu?”,
îi arunca peste umăr lui Constantinovici, dar grijuliu să audă și
ziariștii. De luni bune, Bornescu era portarul lui Copos. La Crowne
Plaza.