Kone**(ctat) pe Franța!

Kone**(ctat) pe Franța!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mariajul dintre Yssouf Kone și CFR, început în vara lui
2008, s-ar putea încheia în iarnă. Șefilor din Gruia le este tot
mai greu să-l țină pe african, însă acesta nu vrea să plece decât
la o echipă care-i dă un salariu de 500.000 de euro pe
an.

CFR pare a fi la doar două luni distanță de despărțirea de
atacantul Yssouf Kone. Doar pe locul 12 în Franța după opt etape,
cu 10 puncte, și, mai grav, cu doar 8 goluri marcate, St. Etienne,
cea mai titrată grupare din Hexagon, cu 10 titluri cucerite
(ultimul în 1981), a repornit cursa de achiziționare a lui Kone,
fotbalist pe care l-a dorit și în vară. Atunci, jucătorul a
refuzat, dar acum ar părea tentat de o nouă provocare, însă nu vrea
să plece oricum din Gruia. „Nu plec de aici decât dacă primesc un
contract mai bun. Nu sunt nebun să plec la prima ofertă, mai ales
că îmi place aici. În plus, nici cei de la club nu cred că mă vor
lăsa pe bani puțini”, le-ar fi mărturisit Kone unor apropiați. O
declarație care aruncă mingea în terenului antrenorului lui St.
Etienne, Alain Perrin, cel care, potrivit presei din Hexagon, îl
vrea cu orice preț pe Kone pe „Geoffroy-Guichard”, mai ales că l-a
pierdut recent pe atacantul adus în vară de la Bremen, ivorianul
Boubacar Sanogo, accidentat.
„Nu
avem oferte pentru
Kone”
Cel mai greu hop pe care-l are de trecut fosta adversară a lui
CFR din Intertoto în tentativa de a-l „fura” pe Yssouf Kone va fi
fără îndoială prețul cerut de clujeni: minim 3,5 milioane de euro.
Tocmai de aceea, oficialii lui St. Etienne trag de timp în speranța
unei micșorări a pretențiilor celor de la CFR. La rându-i, și Iuliu
Mureșan joacă la cacealma. „CFR are nevoie de Kone, iar la club nu
am primit nicio ofertă clară. E un jucător profesionist, care, deși
nu a prins echipa în ultima vreme, va reveni și va ajuta echipa în
viitor”, a declarat ieri președintele Iuliu Mureșan, sugerând că
despărțirea de Kone este doar o poveste de toamnă. Și totuși,
realitatea pare a fi alta. CFR s-a pregătit de despărțirea de Kone
transferându-l pe Cristi Bud, dar anunță pe africanul e
netransferabil pentru a obține cât mai mulți bani din vânzarea lui.
Cu atât mai mult cu cât, pe lângă „verzii” de la St. Etienne, și
PSG s-a interesat de Yssouf Kone.
„Nu am primit ofertă la club pentru Kone. Deși nu a
jucat în ultimul timp, Yssouf este un jucător profesionist, de care
CFR are nevoie”
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

700 de mii de euro i-a plătit CFR
lui Rosenborg pentru transferul lui Kone

2 echipe din Hexagon sunt cu
ochii pe Kone: Saint Etienne și PSG
Cristi Bud, cinci ani în Gruia
CFR se întoarce spre piața românească de jucători, iar prima
măsură a fost antamarea vârfului lui Gaz Metan, Cristian Bud.
Atacantul s-a înțeles săptămâna trecută cu oficialii din Gruia
pentru un contract pe cinci ani, care va intra în vigoare în 10
ianuarie 2010, dată la care șefii „vișiniilor” vor și oficializa
transferului fotbalistului pentru care CFR s-a luptat cu Steaua și
Dinamo.
Păcurar cere 200.000 de euro la
semnătură
După Bud, șefii lui CFR sunt deciși să pună mâna și pe Alex
Păcurar, al cărui angajament cu Pandurii expiră în vara viitoare.
Mijlocașul cere 200.000 de euro în momentul în care s-ar parafa
transferul și un salariu de 20.000 de euro pe lună. Ardelenii s-au
înțeles deja cu Marin Condescu, președintele lui Pandurii Tg. Jiu,
pentru achiziționarea jucătorului pentru suma de 350.000 de
euro
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al FCSB-ului
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al…
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…