Test pozitiv pentru Pandurii

Test pozitiv pentru Pandurii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Profitând de pauza din campionat, Sorin Cârțu a programat pentru
echipa sa un joc de verificare, cu Internațional Pitești, finalizat
cu victoria pandurilor, 2-1. Florin Stângă a deschis în minutul 6,
gazdele egalând prin Stoianof, șapte minute mai târziu, iar
Raskovici a stabilit scorul final, în minutul 60.

Sorin Cârțu a deplasat la Curtea de Argeș 24 de jucători,
printre care și de la echipa a doua. În prima parte a meciului, au
fost trimiși pe teren Stanca – Pleașcă, Rusu, Chibulcutean, Stancu
– Dedu, Stângă, Păcurar, Câju – Tilincă, Arrieta, iar în repriza a
doua au mai evoluat Mingote, Iclănzan, Kutlacic, Rada, Grecu,
Hidișan, Nalați, Stanciu, Lazic, Stromajer, Raskovic, Avramescu și
Vlăduți, de la Pandurii II. Nu s-au deplasat cu echipa de la Târgu
Jiu jucătorii accidentați Martinovic, Cardoso, Murgan, Ghindeanu și
Diaconu și nici Popete.

După meci, antrenorul pandurilor a precizat că jocul a fost doar
unul de pregătire pentru echipa sa și că a insistat să vadă la
lucru și o serie de jucători de la echipa a doua: „A fost
doar un meci amical, un amical care a intrat în procesul de
pregătire al nostru, pentru că am avut o săptămână cu antrenamente
duble. A fost un joc bun, adică pentru ceea ce ne interesa pe noi.
Am avut și jucători de la echipa a doua, i-am băgat la joc, am vrut
să îi văd și mi-a plăcut cum s-au mișcat, e un semn bun. Plec
mulțumit de aici, pentru că rezultatul e pozitiv și nu am avut
accidentări”
, a spus Sorin Cârțu.

Singurul atacant de la Pandurii care a marcat până acum într-un
meci oficial, Milanco Raskovic, a reușit să înscrie și în amicalul
de sâmbătă cu Internațional, încheiat cu 2-1. Sârbul a suferit după
meciul cu CFR o accidentare care l-a ținut pe tușă o lună, motiv
pentru care a marcat atât de puțin pentru un atacant. Jucătorul n-a
uitat de pariul la care s-a angajat cu Arrieta și Stromajer și a
promis că va puncta în partida de la Mediaș. „Am vorbit și
cu președintele și a zis că dacă înscriu cu Gaz Metan îmi dă 2000
de euro și pentru golul de la acest meci. Deci am șansa să-mi iau
banii înapoi, pentru că am pierdut deja un pariu când am pariat pe
Arrieta că va da gol la Dinamo”
, a spus Raskovic.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×