„Sârbii vor să câștige Mondialul!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Alberto Cobrea, portarul de numai 19 ani al lui Udinese, a aflat
de la colegul său, Alexandar Lukovic, ce își doresc sârbii de la
anul 2010 . Chiar dacă nu are parte de multă atenție din partea
oficialilor FRF, românul crede că în scurt timp își va îndeplini
visul – acela de a apăra buturile naționalei.

Lobonț la Roma, tu la Udinese, Coman la Brașov. Cine merită
să fie titular la națională?
Eu nu pot intra în
calcule deocamdată. Mai am multă experiență de acumulat. Lobonț
vine după o accidentare destul de gravă, încă nu are meciuri in
picioare, dar dacă reușeste să se impună ca titular în Serie A are
un avantaj pentru că nu se compară cu Liga I.
Crezi cu venirea lui Lucescu ca veti avea si voi o
sansa, tinerii de perspectiva?

Sper ca pe viitor toți cei care suntem în străinătate, măcar să fim
văzuți. Avem potențial și suntem mulți „afară” despre care în
Romania nu se știe nimic. Probabil nu am avut timpul necesar să
demonstrez cu adevărat care îmi este potențialul. Sper să pot avea
ocazia să demonstrez.
„Fundașii sârbi sunt
tehnici”

Care este valoarea adversarului de
sâmbătă?

Sârbii au jucători foarte buni … Stankovic , Vidic , Lukovic, care
îmi este și coleg. Vor juca la potențialul maxim ca să-ți mențină
poziția din clasament, nu au de ce să le fie teamă de noi. Lukovic
mi-a zis ca au o echipă bună și pot face o figură frumoasă la
Mondialele din 2010. Sunt încrezători că pot ajunge în semifinale
și chiar să câștige Cupa Mondială. Oricine își dorește să câștige o
competiție de genul acesta.
Cum este Lukovic la antrenament? Ce ii caracterizează pe
sârbi?
Lukovic e un jucator foarte bun, serios la
antrenamente. Chiar dacă este un fundaș lateral are o tehnică
incredibilă, are personalitate în el și când are mingea la picior
niciodată nu o degajează la întâmplare. Asta îi caracterizează și
pe ceilalți fundași din echipa Serbiei, din câte am văzut.
Cu ce ii putem surprinde pe sârbi?
Prin
revenirea lui Mutu, care este un plus pentru națională, însă este
nevoie de aportul întregii echipe. Este unul dintre cei mai buni
jucători din Italia în momentul de față și s-a văzut că este foarte
apreciat când multă lume din fotbalul peninsular i-a luat apărarea
când TAS a dat decizia.
Chivu, Mutu îți sunt adversari în
Italia…

Sunt românii cei mai bine cotați în fotbalul European. Pe Chivu am
avut ocazia să-l întâlnesc. Este un om de nota zece, și ca jucător
și ca om. Dacă nu ar fi Mutu și Chivu, cine ar fi în naționala
României?
„Naționala e visul meu”

Te pregătești intens de nationala?
Cred că pentru orice jucător este un vis să ajungă la
nationala țării sale. Întâi mă pregătesc pentru mine și pentru
echipa la care evoluez acum. Dacă voi avea ocazia să ajung și
acolo, va fi un vis devenit realitate.
Unde s-a pierdut calificarea?
Nu știu exact unde, iar asta este treaba antrenorilor, nu a
mea. Poate din cauza punctelor pierdute cu Letonia și Austria.
Puteam mai mult , sunt singur că se putea, chiar dacă este o grupă
foarte dificilă, însă nu trebuia făcut niciun pas greșit cu
celelalte echipe mai slab cotate ca noi
Ce-ți lipsește momentan pentru a ajunge la
națională?
Experiența, care se acumulează cu timpul. La 19 ani e greu să
ajungi să faci parte dintr-un lot de națională, mai ales pentru un
portar. Poate este greu și pentru ei să ne urmărească pentru că
suntem departe de Romania și suntem mai multi, dar cred că va veni
momentul când vom avea ocazia să arătăm de ce suntem în
stare.
Aștepți o convocare cel puțin la naționala de tineret
în scurt timp?
Țin telefonul deschis pentru Răzvan Lucescu sau Emil Săndoi și
dacă va suna, voi fi onorat să îmbrac tricoul nationalei.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×