Acasa » Alte Sporturi » Lângă podium

Lângă podium

După argintul cucerit de Rareș Dumitrescu în proba de sabie, România a fost la un pas de a cuceri a doua medalie la Campionatul Mondial de scrimă din Antalya, prin echipa feminină de floretă, care a terminat ieri pe locul 4. Team-ul compus din Cristina Stahl, Andreea Andrei, Maria Udrea și Cristina Ghiță a reușit lejer calificarea până în semifinale, însă nu a izbutit apoi să facă față duelurilor cu Italia și Germania. Peninsularele s-au impus cu 45-26 în penultimul act și ne-au trimis în meciul pentru locul trei, acolo unde nemțoaicele ne-au fost superioare (42-30). Astfel, în final a trebuit să ne mulțumim cu poziția a patra. „Am mers foarte bine, dar am abordat greșit meciul pentru locul 3. Păcat, puteam prinde podiumul", ne-a declarat dezamăgită, președintele FR de Scrimă, Ana Pascu. Ultima medalie mondială cucerită de floreta feminină românească datează din 2005, atunci când tricolorele, în componența Roxana Scarlat, Cristina Stahl, Cristina Ghiță și Andreea Andrei, reușeau să obțină argintul la Leipzig (Germania), după o finală pierdută în fața Coreei de Sud.
Lângă podium

După argintul cucerit de Rareș Dumitrescu în proba de sabie,
România a fost la un pas de a cuceri a doua medalie la Campionatul
Mondial de scrimă din Antalya, prin echipa feminină de floretă,
care a terminat ieri pe locul 4.
Team-ul compus din Cristina Stahl, Andreea Andrei, Maria Udrea și
Cristina Ghiță a reușit lejer calificarea până în semifinale, însă
nu a izbutit apoi să facă față duelurilor cu Italia și Germania.
Peninsularele s-au impus cu 45-26 în penultimul act și ne-au trimis
în meciul pentru locul trei, acolo unde nemțoaicele ne-au fost
superioare (42-30). Astfel, în final a trebuit să ne mulțumim cu
poziția a patra. „Am mers foarte bine, dar am abordat greșit meciul
pentru locul 3. Păcat, puteam prinde podiumul”, ne-a declarat
dezamăgită, președintele FR de Scrimă, Ana Pascu. Ultima medalie
mondială cucerită de floreta feminină românească datează din 2005,
atunci când tricolorele, în componența Roxana Scarlat, Cristina
Stahl, Cristina Ghiță și Andreea Andrei, reușeau să obțină argintul
la Leipzig (Germania), după o finală pierdută în fața Coreei de
Sud.

Astăzi, în ultima zi a Mondialelor de scrimă, România va mai lupta
pentru medalie, în probele de echipă, la spadă feminin și sabie
masculin

3 componente ale
lotului actual de floretă al României se regăsesc în echipa care a
cucerit argintul la CM de la Leipzig în 2005

Parteneri
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Mediafax
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Cancan.ro
O româncă de 17 ani, protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii publicitare internaționale alături de Usain Bolt
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Râzi cu lacrimi
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Descopera.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Promotor.ro