Cadu îndeamnă la unitate!

Redactor:
George Stan
Cadu îndeamnă la unitate!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ricardo Cadu spune că semi-șeșecul cu Poli Iași a fost un
accident și crede că derby-ul cu Rapid din etapa viitoare a căpătat
o importanță deosebită.

Pasul greșit făcut de „feroviari” pe teren propiu în fața
moldovenilor de la Iași a făcut ca CFR să arateze șansa să urce pe
primul loc, însă Cadu spune că important este că faptul că au rămas
la doar o lungime distanță de prima poziție. „Suntem foarte
supărați după egalul cu Poli Iași, dar e greu când joci de două ori
pe săptămână. Nu căutăm scuze, dar se acumulează oboseală și din
păcate se mai întâmplă astfel de accidente. Puteam să avem două sau
trei goluri avantaj la pauză, însă din păcate am ratat mult”, a
spus Cadu, care știe și care este rezolvarea micii crize din
Gruia.

Trebuie să rămânem uniți, să avem liniște la echipă,
pentru că suntem la doar un punct de primul loc și până la urmă
doar acest lucru contează. În România se vorbește prea des și prea
repede despre înlocuirea antrenorului. Conceicao merită să rămână
la echipă
„, mărturisește Cadu. Lusitanul este convins că o
victorie în Giulești ar readuce lucrurile la normal.
Neapărat trebuie să recuperăm punctele pierdute duminică
cu Iașiul etapa viitoare, contra Rapidului. Este obligatoriu să
învingem și să trecem pe primul loc în Liga I
„, spune
fundașul lusitan.

Fanii vor să batem meci de meci, însă nu se poate
totdeauna acest lucru. Ei trebuie să fie alături de noi și în
momentele grele, nu să ne fluiere

Ricardo Cadu, fundaș CFR Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halep nu scapă de ITIA. Anunțul agenției aruncă în aer circuitul WTA
Halep nu scapă de ITIA. Anunțul agenției aruncă în aer circuitul WTA
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…