Cazul lui Aihan Omer va fi revizuit de Curtea de Arbitraj a EHF!**

Cazul lui Aihan Omer va fi revizuit de Curtea de Arbitraj a EHF!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Europeană de Handbal a anunțat marți că trei cazuri în
care Tribunalul de Arbitraj al forului a dat decizii de suspendare,
printre care se numără și cel al antrenorului Aihan Omer, vor fi
revizuite de Curtea de Arbitraj (ECA), procesul fiind în plină
desfășurare, informează Mediafax.

Tribunalul de Arbitraj al EHF a decis în luna august suspendarea
pe cinci ani a antrenorului naționalei masculine a României Aihan
Omer, din competițiile internaționale, ca urmare a implicării în
cazul mitei către arbitrii danezi ce urmau să conducă meciul retur
cu Muntenegru, din play-off-ul CM din 2009.

Tehnicianul reprezentativei tricolore a înaintat un apel la
decizia primită, iar cazul său va fi revizuit de Curtea de Arbitraj
a EHF, care reprezintă o nouă comisie desemnată de forul european.
Aihan Omer a achitat și taxa de 5000 de euro, obligatorie în cazul
depunerii unui apel.

Conform anunțului EHF, alte două cazuri sunt pe rolul Curții de
Arbitraj: cel al clubului macedonean HC Metalurg, amendat cu 4000
de euro și acuzat că nu a oferit protecția necesară arbitrilor pe
durata unui meci și cazul arbitrilor germani Lemme și Ullrich,
suspendați pentru cinci ani din competiții internaționale pentru
comportament neprofesionist.

„În toate aceste cazuri, dar și în cel disciplinar al
jucătorului norvegian Franke Loke, procedurile ECA sunt în curs de
desfășurare. Deciziile vor fi făcute publice imediat după ce vor fi
luate de membrii Curții”
, se arată în comunicatul EHF.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri