Nu te supăra, vecine!

Nu te supăra, vecine!
  • Publicat:
  • Actualizat:
Adăpată anul trecut la fântâna încrederii
înaintea victoriei istorice de la Roma tocmai în curtea lui Tata
Jean, CFR a țintit un bis înaintea confruntării de la Eindhoven, de
joia viitoare. De data aceasta socoteala din Gruia s-a potrivit cu
cea din târg.

Conceicao a început asaltul redutei lui Halagian cu câteva surprize
în primul unsprezece, Edimar și Nei luându-le locurile lui Tony și
Traore. „Omul-ghiulea” a fost cât pe ce să-i răsplătească
încrederea la primul atac al oaspeților, însă Albuț a reținut
lovitura anemică de cap a brazilianului (3). A fost un simplu foc
de paie, fiindcă apoi, în ciuda presiunii „vișinii”, cel mai
periculos om de pe teren a părut a fi Keita. Extrema de culoare a
Gloriei a ațâțat mereu focul din preajma careului lui Nuno Claro,
însă Bistrița a fost cu adevărat aproape de gol abia după ce Traore
a deschis scorul. Ivorianul a avut nevoie doar de patru minute și
de o pasă genială a lui Mureșan pentru a dezmorți tabela (39).
Ultimul cuvânt al mitanului l-au avut însă gazdele. Lucian
Sânmărtean (44) și Frăsinescu (45+1) n-au găsit însă cadrul porții,
iar Halagian a plecat nervos la cabine. Nici „focul la ei” n-a mers
și nici șepcuța cu Chicago Bulls nu i-a purtat noroc.

Mureșan, două galbene în șase minute

Armeanul n-a vrut să-și strice debutul și a forțat la reluare. L-a
înlocuit pe Săceanu cu Borbely și l-a retras pe Coroian în linia
mediană, iar joaca a început să meargă ceva mai bine. Bistrița a
obținut mai multe lovituri libere din preajma careului clujean, dar
Lucian Sânmărtean nu a fost în șut (60, 74). Până la urmă tot o
fază fixă le-a venit de hac bistrițenilor. Mara a bătut o lovitură
liberă din lateral, Mureșan i-a așezat mingea lui Alcantara, care a
înscris ca la antrenament (81). La 0-2, nici măcar eliminarea lui
Mureșan, imediat după gol, nu a mai echilibrat jocul. Ba,
dimpotrivă, clujenii și-au păstrat calmul, au ținut și mingea în
posesie, iar ultimul fluier al lui Drăgănescu i-a adus în coasta
liderului din Bărăgan.

Bistrițenii au cerut
două penalty-uri

Dominați de clujeni pe parcursul primei reprize, bistrițenii au
acționat mai mult pe contraatac. La două dintre aceste raiduri,
gazdele au cerut lovitură de pedeapsă. Mai întâi, în minutul 24,
când Keita a căzut la un duel în care a încercat să-l dribleze pe
Alcantara, însă stoperul lui CFR a fost mai agil și i-a luat fața
extremei de culoare a Gloriei. A doua oară, în minutul 32, când
Coroian a șutat violent de la marginea careului, mingea l-a lovit
în mână pe același Alcantara, dar arbitrul Drăgănescu a lăsat din
nou jocul să continue, în ciuda protestelor oamenilor lui Halagian
și a spectatorilor din tribună.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare