Meseriașii!

Redactor:
George Stan
Meseriașii!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Croitor, zidar sau dulgher sunt doar câteva dintre
meseriile cu care s-au ocupat jucătorii CFR-ului înainte de a
ajunge să evolueze pe marile stadioane ale lumii.

Căpitanul CFR-ului și totodată unul dintre cei mai valoroși
jucători din lotul ardelenilor poate oricând să se lase de fotbal
fără să-și facă griji din cauza banilor. Până să ajungă să se
dueleze cu Drogba sau Totti în Liga Campionilor, Cadu a învățat mai
întâi să-i „dubleze” pe frații săi când aveau de cărat mobilă sau
cherestea în atelierul tatălui său ce fabrica mobilă. „Probabil
știți că am o soră, care este măritată cu Dani (n.r. – mijlocașul
lui CFR) și doi frați, unul mai mare decât mine și unul mai mic.
Cât despre restul familiei, vă pot spune că noi în Portugalia avem
o mică afacere de familie. Ne ocupăm cu fabricarea mobilei. Mai
precis tatăl meu și frații mei se ocupă de afacere, dar când eram
mic, până pe la 17ani, și eu munceam acolo. Când aveam timp și nu
eram ocupat cu școala sau cu antrenamentele, îmi ajutam familia cum
puteam mai bine. Depozitam mobila sau făceam diverse alte lucruri
care se iveau la fabrică. Pot spune că mă pricep și eu cât de cât
să produc mobilă”, povestește amuzat Ricardo Cadu.

„În 2006, la CFR era un pic
amatorism”

Lusitanul este la fel de franc și când vorbește despre primele sale
contacte cu Clujul. „Recunosc că am ales să vin la CFR pentru bani.
Nu știam nimic despre această echipă, dar am semnat pentru că mi
s-au oferit mulți bani. M-am obișnuit însă destul de repede, iar
acum îmi place aici. Mai ales că s-au schimbat multe în bine la
echipă. Când am sosit eu la Cluj, am găsit o echipă un pic cam de
amatori”, mărturisește Cadu, care este de părere că străinii de la
CFR au avut un rol foarte important în ascensiunea clubului
clujean. „Nu știu dacă CFR putea câștiga atâtea trofee fără
jucătorii străini. Ar fi fost foarte, foarte greu”, a încheiat
căpitanul CFR-ului.

„Dacă pe viitor va veni o ofertă bună atât pentru mine, cât și
pentru club, mi-aș dori să ajung să evoluez în campionatul
Spaniei”, Ricardo Cadu, căpitan CFR Cluj

Culio „a dat” cu mistria

Mijlocașul argentinian, unul dintre cei mai valoroși jucători de la
CFR Cluj, înainte să fie cunoscut de toată Europa după golurile
marcate pe „Olimpico” a fost un necunoscut pe șantierele din
Argentina. Culio și-a întreținut familia în tinerețe muncind ca
zidar, fotbalul fiind pe acea vreme pe planul secund. „Doar după ce
terminam munca pe șantier mă duceam la antrenamente”, își aduce
aminte Culio.

Nuno Claro conduce o
benzinărie

Goalkeeperul numărul 1 de la CFR nu face excepție de la regulă și
are și alte preocupări pe lângă cariera de fotbalist. Familia lui
Nuno Claro deține o benzinărie și o spălătorie auto în Portugalia,
afacere de care „ceferistul” se interesează ori de câte ori poate
și lusitanul din poarta clujenilor. „Mai mult se ocupă frații mei
de această afacere, dar când merg prin Portugalia mai dau și eu o
mână de ajutor”, spune Nuno Claro.

Traore a fost
croitor

Povestea lui Traore Lacina este parcă desprinsă din filme. La 10
ani s-a lăsat de școală și a început să joace fotbal, dar și să
muncească pentru a-și ajuta familia. „Două săptămâni am lucrat ca
și croitor, dar nu mi-a plăcut. Dacă nu era fotbalul, nu știu ce aș
fi făcut. Pentru că nu mai mergeam la școală, prietenii m-au
abandonat. Mă jucam doar cu frații mei și devenisem foarte timid.
Acum, prietenii mei mă sună să le trimit bani pentru a-și continua
studiile, iar eu îi ajut”, spune Traore.

Kone are afacerile în sânge

Responsabil cu marcarea golurilor la CFR, Yssouf Kone se schimbă
radical după ce iese de pe terenul de joc. Atacantul ivorian are o
afacere pe care momentan o conduce tatăl său, dar este decis ca
după ce agață ghetele în cui să preia el frâiele. „După ce o să mă
las de fotbal, o să mă ocup de afaceri și o să încerc să-i ajut pe
oamenii nevoiași”, mărturisește Kone.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
GABRIELA FIREA dă lovitura totală în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
GABRIELA FIREA dă lovitura totală în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…