Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Am ajuns la un acord cu Pandurii!** Vor plăti suma eșalonat și vor juca în continuare în Liga I!”

„Am ajuns la un acord cu Pandurii!** Vor plăti suma eșalonat și vor juca în continuare în Liga I!”

Gruparea Pandurii Târgu-Jiu risca neprogramarea în etapa a VIII-a a Ligii I, în cazul în care nu își rezolva litigiul cu Dinamo, club căruia îi datorează suma de 1.2 milioane de euro. Președintele CA al "roș-albilor", Nicolae Badea, a declarat că formația din Ștefan cel Mare a ajuns la un acord cu trupa lui Condescu, gorjenii urmând să plătească suma eșalonat, până la finalul acestui sezon. Astfel, Pandurii vor putea juca partida din această etapă, contra Oțelului. "Lucrurile s-au încheiat astăzi din punct de vedere formal, am ajuns la un acord cu Pandurii și astfel s-a anulat decizia LPF de a nu programa echipa gorjeană în următoarea etapă de campionat. Am convenit eșalonarea sumei de 1, 2 milioane de euro până la finalul acestei ediții de campionat. Nu am fi avut nicio satisfacție ca Pandurii să nu mai evolueze în prima ligă din cauza unor probleme contractuale", a declarat Nicolae Badea la DigiSport.
"Am ajuns la un acord cu Pandurii!** Vor plăti suma eșalonat și vor juca în continuare în Liga I!"
Nicole Badea deține în acest moment 7% din Dinamo, prin ASC FC Dinamo

Gruparea Pandurii Târgu-Jiu risca neprogramarea în etapa a
VIII-a a Ligii I, în cazul în care nu își rezolva litigiul cu
Dinamo, club căruia îi datorează suma de 1.2 milioane de euro.

Președintele CA al „roș-albilor”, Nicolae Badea, a declarat că
formația din Ștefan cel Mare a ajuns la un acord cu trupa lui
Condescu, gorjenii urmând să plătească suma eșalonat, până la
finalul acestui sezon. Astfel, Pandurii vor putea juca partida din
această etapă, contra Oțelului.

„Lucrurile s-au încheiat astăzi din punct de vedere
formal, am ajuns la un acord cu Pandurii și astfel s-a anulat
decizia LPF de a nu programa echipa gorjeană în următoarea etapă de
campionat. Am convenit eșalonarea sumei de 1, 2 milioane de euro
până la finalul acestei ediții de campionat. Nu am fi avut nicio
satisfacție ca Pandurii să nu mai evolueze în prima ligă din cauza
unor probleme contractuale”
, a declarat Nicolae Badea la
DigiSport.

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Lucian Viziru a cerut ordin de protecție! Decizia luată de instanță după conflictul violent care i-a dat actorului viața peste cap
Cancan.ro
ONU avertizează: „Pregătiți-vă pentru El Niño”. Fenomene extreme sunt așteptate în mai multe regiuni ale lumii
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este Claudia Dumitru, femeia care i-ar fi cucerit inima lui Rareș Cojoc după divorțul de Andreea Popescu? E cunoscută în lumea mondenă
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Râzi cu lacrimi
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Descopera.ro
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Dacia plătește chiar și 200.000 de lei angajaților care își dau demisia
Promotor.ro