Constantin, OUT!

Cu mai puțin de o lună în urmă, fundașul era convocat la națională. Acum e ca și dat afară de la Rapid Sezonul trecut s-a încheiat decepționant pentru Marius Constantin. Conștient de potențialul fotbalistului, Hizo a făcut un scop din a-l "recondiționa" pe fundașul rapidist, acordând-i toată încrederea. I-a reușit doar pentru două luni! Constantin a dat senzația, încă din perioada de pregătire, că s-a schimbat. Scăpat de kilogramele în plus, brașoveanul a fost convocat la națională și chiar a reintrat în grațiile suporterilor. Lucrurile au luat o complet altă turnură în meciul Rapidului de la Ploiești, fanii giuleșteni trăind un adevărat deja-vu al partidei cu Poli Iași, din ultima etapă, când Marius a gafat nepermis. Drept consecință, stoperul Rapidului nu a mai prins primul unsprezece, rămânând pe bancă în următoarele jocuri. Avertismentele antrenorului nu avut efectul scontat, iar meciul din Bănie a pus capac. Marius Constantin a fost schimbat la pauză după ce, în prealabil, intrat pe teren în minutul 37, a greșit evident la ambele goluri ale oltenilor. Ieri, fundașul nu a fost oprit în lotul Rapidului pentru meciul de Cupă cu FC Bihor. Iar surse apropiate clubului spun că acesta nu va mai reveni decât atunci când va parafa reînnoirea contractului cu gruparea "feroviară", scadent vara viitoare.
Constantin, OUT!

Cu mai puțin de o lună în urmă, fundașul era convocat la
națională. Acum e ca și dat afară de la Rapid

Sezonul trecut s-a încheiat decepționant pentru Marius Constantin.
Conștient de potențialul fotbalistului, Hizo a făcut un scop din
a-l „recondiționa” pe fundașul rapidist, acordând-i toată
încrederea. I-a reușit doar pentru două luni!

Constantin a dat senzația, încă din perioada de pregătire, că s-a
schimbat. Scăpat de kilogramele în plus, brașoveanul a fost
convocat la națională și chiar a reintrat în grațiile suporterilor.
Lucrurile au luat o complet altă turnură în meciul Rapidului de la
Ploiești, fanii giuleșteni trăind un adevărat deja-vu al partidei
cu Poli Iași, din ultima etapă, când Marius a gafat nepermis. Drept
consecință, stoperul Rapidului nu a mai prins primul unsprezece,
rămânând pe bancă în următoarele jocuri. Avertismentele
antrenorului nu avut efectul scontat, iar meciul din Bănie a pus
capac. Marius Constantin a fost schimbat la pauză după ce, în
prealabil, intrat pe teren în minutul 37, a greșit evident la
ambele goluri ale oltenilor. Ieri, fundașul nu a fost oprit în
lotul Rapidului pentru meciul de Cupă cu FC Bihor. Iar surse
apropiate clubului spun că acesta nu va mai reveni decât atunci
când va parafa reînnoirea contractului cu gruparea „feroviară”,
scadent vara viitoare.

Șansa lui
Ionescu

Hizo mizează în continuare pe tineri. În lipsa lui Constantin, cu
Fernandes și Iordache accidentați, „Dulăul” l-a chemat la ordine pe
Ionescu. Fundașul de numai 19 ani are astfel ocazia să debuteze
într-o partidă oficială a giuleștenilor și să demonstreze că poate
reprezenta o alternativă viabilă de viitor pentru centrul
defensivei alb-vișiniilor.

8 minute a
evoluat Marius Constantin în meciul de la Craiova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania