Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Nu ne sperie nici Dinamo, nici Mircea Sandu!”

„Nu ne sperie nici Dinamo, nici Mircea Sandu!”

Marin Condescu nu se teme că gruparea pe care o conduce nu va fi programată în Liga I, după somația celor de la Dinamo sau după amenințările președintelui FRF, Mircea Sandu. "Nu trebuie să tremurăm nici la somația clubului Dinamo că nu ne vor programa în campionat și nici la amenințările lui Mircea Sandu, pentru că dreptatea e de partea noastră. Culmea este că tocmai LPF, care funcționează cu aceste comisii în afara legalității, ține coada pe sus ca și capra. Aștept ca TAS să judece imparțial cazul și asta e suficient pentru Pandurii", a spus șeful pandurilor. Condescu a mai adăugat că există deja doi contracandidați puternici pentru Mircea Sandu la alegerile pentru președinția FRF. "Există în acest moment cel puțin doi contracandidați pentru Mircea Sandu la șefia FRF. Și ambii sunt destul de puternici". Oficialul celor de la Pandurii a ținut să precizeze că nu are nimic împotriva echipei Dinamo sau a suporterilor formației din Șoseaua Ștefan cel Mare. "Echipa Dinamo și suporterii lui Dinamo nu au nicio legătură cu conflictul dintre noi și clubul Dinamo. Îi respect pe toți cei care țin cu Dinamo și ei nu au legătură cu ceea ce se întâmplă. Cu conducerea de la Dinamo suntem într-un litigiu în care noi spunem că avem dreptate, dânșii spun că e a altcuiva dreptatea. Nu avem nimic cu echipa Dinamo", a completat Condescu. Pe 19 septembrie expiră termenul acordat de Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor clubului Pandurii Târgu Jiu pentru plata sumei de un milion de eu
"Nu ne sperie nici Dinamo, nici Mircea Sandu!"

Marin Condescu nu se teme că gruparea pe care o conduce nu va fi
programată în Liga I, după somația celor de la Dinamo sau după
amenințările președintelui FRF, Mircea Sandu.

„Nu trebuie să tremurăm nici la somația clubului Dinamo că nu ne
vor programa în campionat și nici la amenințările lui Mircea Sandu,
pentru că dreptatea e de partea noastră. Culmea este că tocmai LPF,
care funcționează cu aceste comisii în afara legalității, ține
coada pe sus ca și capra. Aștept ca TAS să judece imparțial cazul
și asta e suficient pentru Pandurii”,
a spus șeful
pandurilor.

Condescu a mai adăugat că există deja doi contracandidați puternici
pentru Mircea Sandu la alegerile pentru președinția FRF.
„Există în acest moment cel puțin doi contracandidați
pentru Mircea Sandu la șefia FRF. Și ambii sunt destul de
puternici”.

Oficialul celor de la Pandurii a ținut să precizeze că nu are nimic
împotriva echipei Dinamo sau a suporterilor formației din Șoseaua
Ștefan cel Mare. „Echipa Dinamo și suporterii lui Dinamo nu
au nicio legătură cu conflictul dintre noi și clubul Dinamo. Îi
respect pe toți cei care țin cu Dinamo și ei nu au legătură cu ceea
ce se întâmplă. Cu conducerea de la Dinamo suntem într-un litigiu
în care noi spunem că avem dreptate, dânșii spun că e a altcuiva
dreptatea. Nu avem nimic cu echipa Dinamo”
, a completat
Condescu.

Pe 19 septembrie expiră termenul acordat de Camera Națională pentru
Soluționarea Litigiilor clubului Pandurii Târgu Jiu pentru plata
sumei de un milion de euro grupării Dinamo, dar clubul Pandurii a
atacat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Jucătorul Ilie Iordache a fost declarat liber de contract în
litigiul cu gruparea Pandurii Târgu Jiu de Curtea de Arbitraj
pentru Fotbal (CAF) din cadrul FRF, motiv pentru care președintele
Marin Condescu s-a adresat Tribunalului Gorj, obținând o decizie de
suspendare a punerii în aplicare a hotărârii luate pe linie
sportivă. Ulterior, această decizie a Tribunalului Gorj a fost
casată de Curtea de Apel Craiova și retrimisă spre judecare.

În acel moment, Comisia de Soluționare a Litigiilor a LPF a
judecat pe fond un memoriu al FC Dinamo, clubul care îl cedase pe
jucătorului Ilie Iordache către Pandurii Târgu Jiu. Având în vedere
o clauză din acordul de transfer, Comisia de Soluționare a
Litigiilor a LPF a obligat gruparea Pandurii Târgu Jiu la plata
sumei de un milion de euro către FC Dinamo. De asemenea, Comisia de
Recurs a LPF a menținut decizia Comisiei de Soluționare a
Litigiilor, respingând memoriul clubului Pandurii ca
neîntemeiat.

Sursa: MEDIAFAX

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
„Voia să divorțeze încă din primele zile”. Fosta soție a lui Putin, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți alături de liderul rus
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este Claudia Dumitru, femeia care i-ar fi cucerit inima lui Rareș Cojoc după divorțul de Andreea Popescu? E cunoscută în lumea mondenă
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Râzi cu lacrimi
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Descopera.ro
Câte mii de euro a primit eliminatul Gigi Burger, de la Antena 1, pentru cele 11 săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Accesorii auto ieftine în magazinele Action din România: ce merită cumpărat
Promotor.ro