Cea mai valoroasă biatlonistă a României din toate timpurile, Eva Tofalvi își netezește drumul spre a patra participare la Jocurile Olimpice de iarnă. La Vancouver, ea va lua startul, în premieră, la toate cele patru probe de simplu: individual, sprint, urmărire și masstart, dar și la ștafetă.
La 23 de kilometri de Miercurea-Ciuc, șoseaua șerpuiește parcă spre inima munților, străjuită de o parte și de alta de brazi impunători. Drumul lasă în urmă o mină de caolin și mai multe construcții părăsite ale căror geamuri rânjesc amenințător spre cer prin cioburile mărunte care abia se mai țin în canaturi. După 10 minute de urcat, un semn alb, vopsit de mână, îți atrage atenția: „Poligon de biatlon. Intrarea interzisă. Interzis pentru ATV”. „Înainte se mai întâmpla să te trezești cu vreun ATV pe aici și, ca să nu împușcăm pe cineva, am zis să delimităm clar spațiul nostru de pregătire”, explică antrenorul Simon Marton (foto jos, în stânga).
„E mai mult decât nimic”
Eleva lui, Eva Tofalvi (30 de ani), este deja la antrenament și a luat la țintă semnele metalice care se află la 50 de metri depărtare. Înaltă, subțire, sportiva care a făcut istorie în biatlonul românesc se concentrează pe fiecare punct al bucății de metal. Păcănitul armei sună sec în ploaia măruntă și zgomotul schi-rolelor (o bucată de fier cu două roți) lovește uniform pe pista care se pierde în pădure. Din 15 iunie, Eva Tofalvi a înlocuit zăpada cu asfaltul, intrând în cantonamentul de vară. Locul? La două minute de casă, la Harghita Băi. „Mă ajută foarte mult că am această pistă aproape. Zilnic, în funcție de felul antrenamentului, parcurg cu schi-rolele 50 de kilometri, la fiecare doi kilometri jumătate fac trageri. E mai mult decât nimic!”, spune ea. Fără emoții la Vancouver
Vorbește cu multă căldură, iar modestia pe care o afișează este tipică unei mari campioane. Schiază de la 5 ani, ca zece ani mai târziu să înceapă să tragă și cu pușca. Totul acum se pierde în amintire, într-o muncă de o viață, în care a reușit să participe la trei ediții ale JO. Visul de glorie olimpică al fiecărei sportive îl va trăi încă o dată, peste numai cinci luni, la Vancouver. Rezultatele bune din sezonul trecut, dar și încrederea pe care a căpătat-o i-au dat harghitencei un nou mod de a aborda ceea ce poate fi pentru ea ultima Olimpiadă. „Mă gândesc că este un concurs ca toate celelalte. M-am stresat destul trei ediții, acum voi fi liniștită și mă voi bucura că sunt acolo”, declară ea. Însă câștigarea etapei de Cupă Mondială de la Hochfilzen și a concursului din Peninsula Kamchatka aduc noi presiuni, odată cu așteptările celorlalți: „Tot timpul mi s-a zis că trebuie să iau medalie. Acum mă gândesc numai să prind o zi bună și să îmi iasă totul”, explică ea. Sesiunea de stat în frigider
„Whistler Olympic Park”, locul unde țintește o medalie olimpică, cel care va găzdui întrecerea de biatlon, nu este însă o necunoscută pentru Eva. Anul acesta a „sondat” zona și zăpada de acolo, într-o etapă a Cupei Mondiale. „Am prins o zi cu -18º. Îngheța mâna pe pușcă, schiurile nu fugeau, nu ieșea nimic, de îți venea să lași totul baltă și să te bagi la căldură”, își amintește. Deși face parte dintr-un sport în care rezistența la frig este esențială, Eva recunoaște că iubește mai mult soarele și căldura. „Sunt obișnuită cu frigul, însă când stai zile întregi afară, seara cu greu mai scoți frigul din oase. Sau când cobori din nord, din sesiunea de stat în frigider, la frig și întuneric, și dai de soare și căldură, parcă renaști”, se amuză.
Nu a investit cei 50.000 de euro
În sezonul trecut, Eva a dat lovitura câștigând concursul din Peninsula Kamchatka, dotat cu premii record, 50.000 de euro. „Deocamdată nu i-am investit pentru că nici vremurile nu sunt de așa natură. Să vedem ce va fi și poate, în sezonul următor voi reuși să dublez suma după ce voi reveni de acolo”, râde ea. Viitorul pare luminos și plin de speranță. Urmează un cantonament de câteva zile în Austria, după care va urca în nord, la ghețar. Pregătirea pentru Vancouver intră în linie dreaptă.
Țintașă de elită Cele mai bune rezultate pe care Eva Tofalvi le-a obținut de-a lungul carierei se datorează tragerilor sale precise, ea fiind considerată una dintre țintașele de elită din biatlonul mondial. De multe ori, Tofalvi a fost înregistrată în etapele de Cupă Mondială cu cele mai rapide trageri. Ambiția, munca și perseverența au făcut ca ea să se pregătească acum pentru a patra participare la JO. Încă de la prima întâlnire cu competiția olimpică, la Nagano 1998, Eva Tofalvi s-a afirmat ca o mare speranță a României. Locul 11 în proba lungă (15 km) și promisiunea că se poate mult mai mult. „Eram tânără atunci, aveam 18 ani. Fără pic de experiență și cu un sac de emoții, a fost bine”, rememorează ea. Confirmarea rezultatului a întârziat să apară. Condițiile precare existente în România, lipsa de baze sportive și banii puțini atribuiți sporturilor de iarnă au ținut-o pe loc. A urmat locul 52 la Salt Lake City 2002, un concurs peste care trece repede: „Am făcut mult prea multe greșeli. Am urcat la altitudine mult prea devreme, au fost și probleme financiare încă din pregătire, apoi operația la genunchi”. Patru ani mai târiu, la Torino 2006, Eva sălta pe locul 19.
Ne calificăm la EURO 2024
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER