Ca-n Europa League!** Unirea – FC Timișoara 3-3!

După ce a urcat "muntele" Șahtior în Liga Campionilor, Timișoara lui Sabău s-a împiedicat de "butruga" Unirea, deși a avut 2-0 și părea că victoria nu-i mai poate scăpa. Alba a revenit și a înscris de trei ori, tot atât cât marcase în precedentele patru etape. Fără patru dintre "eroii" de la Donețk (Alexa, suspendat, Arman Karamyan, Cisovski, accidentați, și Parks, doar rezervă), Timișoara a început falnic meciul de pe Cetate și a deschis scorul când destui dintre oamenii lui Falub nici nu apucaseră să vadă mingea, darmite să o atingă. Bucur, fără gol după "dubla" din Ucraina, a dezmorțit tabela cu un șut din careul mic, ca la antrenament (4). A fost semnalul care a dat cep show-ului. Mai întâî și-au arătat ghearele bănățenii, prin Bucur (bară
Ca-n Europa League!** Unirea - FC Timișoara 3-3!

 

După ce a urcat “muntele” Șahtior în Liga Campionilor, Timișoara lui Sabău s-a împiedicat de “butruga” Unirea, deși a avut 2-0 și părea că victoria nu-i mai poate scăpa. Alba a revenit și a înscris de trei ori, tot atât cât marcase în precedentele patru etape.

 
Fără patru dintre “eroii” de la Donețk (Alexa, suspendat, Arman Karamyan, Cisovski, accidentați, și Parks, doar rezervă), Timișoara a început falnic meciul de pe Cetate și a deschis scorul când destui dintre oamenii lui Falub nici nu apucaseră să vadă mingea, darmite să o atingă. Bucur, fără gol după “dubla” din Ucraina, a dezmorțit tabela cu un șut din careul mic, ca la antrenament (4). A fost semnalul care a dat cep show-ului. Mai întâî și-au arătat ghearele bănățenii, prin Bucur (bară în minutul 7), care au zgârâiat a doua oară prin Claudiu Ionescu. Fostul buzoian a deranjat somnul păianjenilor din vinclul din stânga al porții lui Cernea dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri (28).
 
Penalty-ul asistentului Nica
 
Scăpați ca prin urechile acului la ratările lui Bucur (31) și Mera (32), alb-negrii au revenit în joc grație asistentului Nica și geniului lui Florin Dan. Primul a dictat penalty la un contact dintre Mera și Veljovic, iar al doilea a transformat lovitura de pedeapsă (45) și a inventat două pase de gol pentru Ionuț Bălan (59) și Cristea (75). N-a fost însă sufIcient pentru ca alb-negrii să detoneze “bomba”. Ultimul cuvânt l-a avut Goga. Ghinionist când Cernea a deviat în bară primul șut de 3-3 (82), atacantul a dovedit că merită toți cei 1,5 milioane de euro plătiți de Marian Iancu câteva minute mai târziu, când a înscris senzațional din lovitură liberă (86). Un 3-3 final drept pentru ambele echipe, niciuna dintre ele nemeritând să plece învinsă de pe Cetate.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]