Astre nefavorabile giuleștenilor! **Astra Ploiești – Rapid 3-1

Golurile lui Liviu Ganea și Alexe aduc a treia înfrângere pentru giuleșteni din tot atâtea meciuri posibile După primele două deplasări soldate cu două înfrângeri, rapidiștii anticipau o victorie lejeră acasă la nou promovata Astra, echipă ce nu marcase niciun gol în meciurile din campionat. Deși nu a mai arătat același fotbal frumos prin care au impresionat chiar și în meciurile pierdute contra Urzicenului și a Timișoarei, Rapidul a deschis scorul în minutul 26, după ce Bozovic a speculat o gravă eroare a căpitanului Astrei, Rohat, consemnând primul gol al muntenegreanului pentru giuleșteni. A urmat însă o greșeală a celuilalt căpitan, Lazăr, care a pierdut mingea la mijlocului terenului. Mingea a ajuns la Liviu Ganea care a luat acțiunea pe cont propriu și a marcat printr-un șut din afara careului primul gol al Astrei în acest campionat. Defensiva nesigură a Rapidului a continuat în aceeași notă, permițându-i echipei ploieștene să își creeze la fel de multe ocazii cât în în toate meciurile de până acum din campionat. Ocazii ce s-au concretizat în cele din urmă prin golul din minutul 39 a lui Alexe, după greșeala fundașului rapidist Fernandes. Finalul primei reprize a fost marcat de incidente în zona galeriei rapidiste, arbitrul întrerupând meciul preț de câteva minute.A fost nevoie de intervenția jandarmilor care au recurs la gaze lacrimogene pentru a calma pătimașii suporteri giuleșteni, iar gazdele au intrat la cabine cu un avantaj de un gol. Schimbările efectuate de
Astre nefavorabile giuleștenilor! **Astra Ploiești - Rapid 3-1

Golurile lui Liviu Ganea și Alexe aduc a treia înfrângere pentru giuleșteni din tot atâtea meciuri posibile

După primele două deplasări soldate cu două înfrângeri, rapidiștii anticipau o victorie lejeră acasă la nou promovata Astra, echipă ce nu marcase niciun gol în meciurile din campionat.
Deși nu a mai arătat același fotbal frumos prin care au impresionat chiar și în meciurile pierdute contra Urzicenului și a Timișoarei, Rapidul a deschis scorul în minutul 26, după ce Bozovic a speculat o gravă eroare a căpitanului Astrei, Rohat, consemnând primul gol al muntenegreanului pentru giuleșteni.

A urmat însă o greșeală a celuilalt căpitan, Lazăr, care a pierdut mingea la mijlocului terenului. Mingea a ajuns la Liviu Ganea care a luat acțiunea pe cont propriu și a marcat printr-un șut din afara careului primul gol al Astrei în acest campionat. Defensiva nesigură a Rapidului a continuat în aceeași notă, permițându-i echipei ploieștene să își creeze la fel de multe ocazii cât în în toate meciurile de până acum din campionat. Ocazii ce s-au concretizat în cele din urmă prin golul din minutul 39 a lui Alexe, după greșeala fundașului rapidist Fernandes.

Finalul primei reprize a fost marcat de incidente în zona galeriei rapidiste, arbitrul întrerupând meciul preț de câteva minute.A fost nevoie de intervenția jandarmilor care au recurs la gaze lacrimogene pentru a calma pătimașii suporteri giuleșteni, iar gazdele au intrat la cabine cu un avantaj de un gol.

Schimbările efectuate de Hizo în repriza secundă nu au adus o îmbunătățire în jocul Rapidului, iar meciul a continuat în același registru și după pauză. După o gravă nesincronizare a fundașilor centrali rapidiști, Fernandes și Constantin, Marius Alexe marchează al doilea său gol, ducând scorul la 3-1 pentru gazde.

Până la final, Rapidul nu a găsit resursele necesare pentru a întoarce scorul, mulțumindu-se cu o dominare sterilă a jocului, iar Hizo va trebui să gestioneze o săptămână grea pentru Rapid înainte meciului cu Vaslui. Asta dacă va mai prinde următorul meci pe banca giuleștenilor, fanii din tribune cerându-i deja demisia.

Echipe:

Rapid: Straton – Păun, Ricardo, M. Constantin, Mardare – Cesinha, Spadacio, Lazăr, Bozovic – Pinto, Răduță

Astra: Munteanu – Mihalache, Oprsal, Rohat, Crăciun – Strătilă,  Gheorghe Vasile, Takayuky, Stan – Liviu Ganea, Alexe

 

articol scris de Cezar Cherciu

Urmărește LIVE TEXT desfășurarea partidei, pe www.prosport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]