Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Valencia, salvată de fani

Valencia, salvată de fani

Suporterii „liliecilor" au cumpărat acțiuni în valoare de 19 milioane de euro pentru a scăpa clubul de datorii Solidaritatea și dăruirea fanilor au scăpat Valencia de la faliment. 26.000 de suporteri au contribuit la stabilizarea financiară a echipei, după ce clubul a fost părăsit de sponsorul principal în plină criză financiară. Puternic loviți de criză, care i-a prins exact când își construiau un nou stadion, și fără sponsor principal, membrii din conducerea Valenciei au apelat la fani pentru a-și putea acoperi măcar o parte din datoria de 500 de milioane de euro. Cum toate băncile au refuzat să le mai acorde credit, suporterii nu au stat pe gânduri și 26.000 dintre ei au scos din buzunar câte 750 de euro pentru o parte din acțiuni. Au reușit să strângă 19 milioane de euro, o garanție suficientă pentru ca banca să-i acorde Valenciei un nou împrumut cu care să poată să-și refinanțeze o datorie care trebuia achitată urgent.
Valencia, salvată de fani

 Suporterii „liliecilor” au cumpărat acțiuni în valoare de 19 milioane de euro pentru a scăpa clubul de datorii

Solidaritatea și dăruirea fanilor au scăpat Valencia de la faliment. 26.000 de suporteri au contribuit la stabilizarea financiară a echipei, după ce clubul a fost părăsit de sponsorul principal în plină criză financiară.
Puternic loviți de criză, care i-a prins exact când își construiau un nou stadion, și fără sponsor principal, membrii din conducerea Valenciei au apelat la fani pentru a-și putea acoperi măcar o parte din datoria de 500 de milioane de euro. Cum toate băncile au refuzat să le mai acorde credit, suporterii nu au stat pe gânduri și 26.000 dintre ei au scos din buzunar câte 750 de euro pentru o parte din acțiuni. Au reușit să strângă 19 milioane de euro, o garanție suficientă pentru ca banca să-i acorde Valenciei un nou împrumut cu care să poată să-și refinanțeze o datorie care trebuia achitată urgent.

"Jucătorii nu mai trebuie să se gândească la faptul că nu își vor primi banii și se pot concentra numai la fotbal. Am scăpat dintr-o situație dificilă", Manuel Llorente, președinte Valencia
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mexicul pune capăt unui blestem de 40 DE ANI la Cupa Mondială! S-a calificat în optimile de finală
Mediafax
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Cancan.ro
Experiența unei americance în Europa pe timp de caniculă: „Afară nu este chiar atât de rău”. Care este, de fapt, marea problemă
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Fotbalistul Lucas Trejo a încercat cu disperare să-și găsească soția și copiii, săpând printre dărâmături cu mâinile goale. Cum a reacționat când a auzit că un copil mic a ieșit viu din ruinele cutremurului: „Am..."
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Râzi cu lacrimi
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Descopera.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Exemplarele fizice de GTA VI nu vor putea fi activate în România?
Go4Games
Starea de criză la pompă A EXPIRAT de astăzi. Cât costă ACUM litrul de motorină în România?
Promotor.ro