MISIUNE** POSIBILĂ‚!

MISIUNE** POSIBILĂ‚!
  • Publicat:
  • Actualizat:

România fotbalistică face azi primul pas către o premieră istorică pentru fotbalul din Europa Centrală și de Est, putând deveni prima țară care va avea calificate în grupele Europa League toate cele patru echipe înscrise în competiție.

Steaua, Dinamo, CFR Cluj și FC Vaslui vor scrie istorie în Europa dacă se vor califica in corpore în grupele Europa League, moștenitoarea „defunctei” UEFA. Având, cu excepția moldovenilor, adversari relativ accesibili, România ar putea deveni astfel prima țară din fostul spațiu comunist care-și califică în grupe toate cele patru echipe înscrise în competiție, în cele cinci sezoane care s-au scurs de la adoptarea noului sistem de competiție.
Interesant este că și în sezonul 2005-2006, primul în care în Cupa UEFA s-au jucat grupe, Liga I a avut toate reprezentantele în această fază, însă a fost vorba doar de trei echipe, Steaua, coborâtă din play-off-ul Ligii Campionilor, unde a fost învinsă de Rosenborg, Dinamo și Rapid.

BOOM-UL DIN 2005-2006

Sezonul 2005-2006 a reprezentat un adevărat boom pentru fotbalul de club din estul Europei. Astfel, pe lângă cele trei echipe românești, în faza grupelor Cupei UEFA s-au mai calificat trei formații (ȚSKA Sofia, Levski și Litex Loveci), din cele patru înscrise de Bulgaria, tot atâtea (Lokomotiv Moscova, ȚSKA Moscova și Zenit St. Petersburg) din Rusia, care a avut tot patru echipe la start, și două din cele trei echipe înscrise de Ucraina (Dnepr și Șahtior). Dintre țările mai sus amintite, doar România a trecut de faza grupelor cu toate echipele…
Numai Cehia și Rusia au mai avut șansa de a avea patru echipe din patru calificate în grupele UEFA, în sezonul 2005-2006, respectiv 2007-2008, având însă câte un „rateu” în ultimul tur.
Acesta ar fi și un excelent prilej de revanșă după dezastrul din sezonul trecut, atunci când în turul decisiv pentru accederea în grupele Cupei UEFA am avut nu mai puțin de cinci echipe. Numai că Dinamo (0-1 și 0-0 cu Nijmegen), Poli Timișoara (1-2 și 0-1 cu Partizan Belgrad), Rapid (0-1 și 1-1 cu Wolfsburg), Unirea Urziceni (0-0 și 0-2 cu Hamburg) și FC Vaslui, calificată din UEFA Intertoto (0-0 și 1-1, pe teren propriu, cu Slavia Praga) au înregistrat un bilanț mizerabil: patru remize și șase înfrângeri. Doar Steaua și CFR Cluj au reprezentat România, dar în grupele Ligii Campionilor.

63  de meciuri în cupele europene a acumulat până acum stelistul Petre Marin, cele mai multe din Liga I

5 echipe ar putea avea România în Europa League, având în vedere rezultatul primei manșe dintre Timișoara și Stuttgart din play-off-ul Ligii Campionilor


"Hai în Europa!"
Alina Dumitru, de cinci ori campioană europeană, este cea care îi îndeamnă pe români să realizeze un record istoric. Cinci echipe din cinci posibile în grupele Europa League. Campioana olimpică a pozat pentru ProSport la Cluj cu steagurile celor patru echipe care se bat azi în play-off-ul Europa League. Poli Timișoara va fi automat calificată în grupe dacă va pierde calificarea în dauna celor de la VfB Stuttgart.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…