FOTO** Vali Negru la Pandurii

Jucătorul Valentin Negru a ajuns la o înțelegere cu formația Pandurii Târgu Jiu în vederea semnării unui contract pe trei sezoane. Fotbalistul s-a antrenat astăzi pentru prima dată sub comanda lui Sorin Cărțu.
FOTO** Vali Negru la Pandurii

Jucătorul Valentin Negru a ajuns la o înțelegere cu formația Pandurii Târgu Jiu în vederea semnării unui contract pe trei sezoane. Fotbalistul s-a antrenat astăzi pentru prima dată sub comanda lui Sorin Cărțu.

Cea mai importantă bornă în cariera fotbalistului de 27 de ani a constat în perioda petrecută de mijlocaș în Giulești. Acesta  a evoluat pentru Rapid între anii 2003 – 2006, ajungând alături de trupa bucureșteană în Sferturile Cupei UEFA, în sezonul 2005-2006. Ultima echipă pentru care a jucat a fost CS Otopeni, club cu care s-a aflat în litigiu.

„Noi l-am vrut încă din vară, dar era în litigiu cu cei de la Otopeni. L-a rezolvat, i-au dat drumul și acum este jucătorul Pandurilor”, a declarat Viorel Temelescu, managerul general al celor de la Pandurii.

„Negru e un jucător bun, mobil, tactic și poate juca vârf retras sau mijlocaș ofensiv, ceea ce e foarte bine . A spus multe în fotbal la un moment dat. El trebuie să folosească această șansă pentru repoziționarea sa în vederile oamenilor de fotbal. E un băiat de caracter pe care putem să ne bazăm, dar trebuie să fim puțin răbdători cu el pentru că orice jucător are nevoie de o perioadă de acomodare. ” , a spus tehnicianul pandurilor, Sorin Cârțu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]