O’Brien,** cel mai periculos jucător al lui St. Patrick’s

O'Brien,** cel mai periculos jucător al lui St. Patrick's
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristiano Bergodi are de ce să se teamă în perspectiva dublei cu irlandezii de la St. Patrick’s. Defensiva Stelei a slăbit după plecarea lui Goian la Palermo, iar cel mai periculos om al lui St. Patrick’s este chiar un atacant. În vârstă de 30 de ani, Declan "Fabio" O’Brien e într-o formă excelentă în cupele europene.

Jucătorul mprumutat recent de St. Patrick’s de la Dundalk a fost declarat recent cel mai bun jucător al lunii iulie, în campionatul irlandez. Premiul este acordat de către Asociația jurnaliștilor sportivi din Irlanda.

O’Brien a stabilit un record în Irlanda, după ce a marcat în patru meciuri consecutive din cupele europene. Atacantul a reușit câte un gol în fiecare partidă din dublele cu FC Valletta și Krilia Sovietov Samara.

"Nu puteam să-mi doresc mai mult, aceste săptămâni au fost grozave. Este pentru prima dată când câștig acest trofeu, deși cred că am mai fost aproape de el. Este un premiu frumos și cred că orice jucător și-l dorește. Calificarea până aici este un pas foarte important pentru noi. Sper ca adversarii să prindă o zi proastă și noi una bună
", a declarat  Declan O’Brien.

Steaua va întâlni pe Saint Patrick’s la 20 august, pe teren propriu, în prima manșă a play-off-ului pentru Liga Europa.

Sursă Foto: http://www.stpatsfc.com

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×