Sabău: „Îl știu pe Szekely de când eram la Cluj, ne-ar fi util!”

Sabău:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău este încântat de faptul că actualul jucător al formației Steaua, Janos Szekely, ar putea ajunge pe Bega.

Tehnicianul spune că mijlocașul ar fi un fotbalist util pentru FC Timișoara, în condițiile în care acesta ar rezolva problemele echipei de pe flancuri.

"Îl știu de pe vremea când eram la Cluj, eu l-am adus acolo, dar, din păcate, în ultima perioadă nu prea s-a acomodat cu Bucureștiul, sau poate altele sunt cauzele pentru care nu a jucat. În acest moment, știu de la domnul Marian Iancu, că sunt discuții pentru aducerea lui Szekely la Timișoara, iar în ceea ce mă privește, îl consider un jucător util pentru Timișoara. În zonele laterale mai avem nevoie de întăriri", a spus Sabău.

Janos ar fi cu atât mai util în condițiile în care Sabău s-a tot plâns de oboseala acumulată de jucătorii de pe Bega; în partidele importante antrenorul a mizat pe același nucleu de jucători, astfel că aceștia vor acuza, mai devreme sau mai târziu o stare de ‘uzură’ :"Noi am jucat foarte multe meciuri până acum, m-am bazat pe un grup de 15-16 jucători și sper să nu intervină acea stare de uzură prea curând. Eu sper să mă pot baza pe 20-21 de jucători. Nu-mi este teamă de Stuttgart, e o preocupare de-a mea. E o șansă foarte mare să ajungem în grupe."

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează gravitatea ripostei ruse
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează gravitatea ripostei ruse
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Imagini rare cu mama iubitei fiului lui Ion Ţiriac. Cum arată Liliana
Imagini rare cu mama iubitei fiului lui Ion Ţiriac. Cum arată Liliana
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
Legea pe care o aștepta toată România. Președintele a semnat astăzi, 3 Iunie
Legea pe care o aștepta toată România. Președintele a semnat astăzi, 3 Iunie
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×