Ultimul mandat al lui Sandu în fruntea FRF? **”Nu-l mai susțin!”

Mircea Sandu este foarte aproape de pierde unul dintre cei mai importanți aliații ai săi. Deranjat de sancțiunile dictate de comisiile de disciplină împotriva sa, Marin Condescu promite schimbare în fotbalul românesc și spune că Sandu nu va mai fi votat pentru un nou mandat. "Eu nu mai merg în niciun caz pe Mircea Sandu. Avem aproape jumătate din membrii care l-au votat pe Mircea Sandu. În 2004 l-am văzut pe Mircea Sandu foarte supărat, presa îl victimiza. Și am crezut că a învățat din greșeli, dar nu s-a întâmplat așa. FRF trebuie să se restructurze de la rădăcini dacă vrem un fotbal curat", a spus oficialul Pandurilor la gsptv Marin Condescu este cunoscut pentru influența sa în fotbalul românesc. Președintele Pandurilor are sprijinul tuturor cluburilor de fotbal și AJF-urilor din Valea Jiului, iar în 2004 a adus în jur de 59 de voturi pentru președintele Federației. De altfel, aceste voturi au cântărit decisiv în lupta pe care Sandu a dus-o cu Gică Popescu pentru președinția FRF.
Ultimul mandat al lui Sandu în fruntea FRF? **"Nu-l mai susțin!"

Mircea Sandu este foarte aproape de pierde unul dintre cei mai importanți aliații ai săi. Deranjat de sancțiunile dictate de comisiile de disciplină împotriva sa, Marin Condescu promite schimbare în fotbalul românesc și spune că Sandu nu va mai fi votat pentru un nou mandat.

"Eu nu mai merg în niciun caz pe Mircea Sandu. Avem aproape jumătate din membrii care l-au votat pe Mircea Sandu. În 2004 l-am văzut pe Mircea Sandu foarte supărat, presa îl victimiza. Și am crezut că a învățat din greșeli, dar nu s-a întâmplat așa. FRF trebuie să se restructurze de la rădăcini dacă vrem un fotbal curat", a spus oficialul Pandurilor la gsptv

Marin Condescu este cunoscut pentru influența sa în fotbalul românesc. Președintele Pandurilor are sprijinul tuturor cluburilor de fotbal și AJF-urilor din Valea Jiului, iar în 2004 a adus în jur de 50 de voturi pentru președintele Federației. De altfel, aceste voturi au cântărit decisiv în lupta pe care Sandu a dus-o cu Gică Popescu pentru președinția FRF.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]