Barcelona sperie asiguratorii

Performanțele catalanilor din sezonul trecut au creat un precedent periculos pentru piața asigurărilor Barcelona vrea să își asigure în acest sezon 40 de milioane de euro, pentru a acoperi primele de joc și bonusurile acordate fotbaliștilor în cazul realizării obiectivelor, dar câștigarea Campionatului, a Cupei Spaniei și a Ligii Campionilor sezonul trecut descurajează firmele de asigurări. Firmele de asigurare au avut de acoperit sezonul trecut o diferență de 21,3 milioane de euro față de estimările inițiale, în urma performanțelor obținute de Barcelona. În contractul pe care îl avea cu echipa catalană, aceasta din urmă acoperea doar cheltuielile de asigurare pentru campionat și numai până în sferturile Ligii, Cupa Regelui și finala Champions League nefiind prevăzuteîn contract. Cum nu exista o clauză conform căreia asiguratorii nu aveau obligativitatea de a achita diferența cauzată de „extra-performanțele" echipei și cum Barcelona a câștigat ambele trofee vizate, nota de plată a asiguratorilor a fost încărcată suplimentar.
Barcelona sperie asiguratorii

Performanțele catalanilor din sezonul trecut au creat un precedent periculos pentru piața asigurărilor

Barcelona vrea să își asigure în acest sezon 40 de milioane de euro, pentru a acoperi primele de joc și bonusurile acordate fotbaliștilor în cazul realizării obiectivelor, dar câștigarea Campionatului, a Cupei Spaniei și a Ligii Campionilor sezonul trecut descurajează firmele de asigurări.

Firmele de asigurare au avut de acoperit sezonul trecut o diferență de 21,3 milioane de euro față de estimările inițiale, în urma performanțelor obținute de Barcelona. În contractul pe care îl avea cu echipa catalană, aceasta din urmă acoperea doar cheltuielile de asigurare pentru campionat și numai până în sferturile Ligii, Cupa Regelui și finala Champions League nefiind prevăzuteîn contract.

Cum nu exista o clauză conform căreia asiguratorii nu aveau obligativitatea de a achita diferența cauzată de „extra-performanțele” echipei și cum Barcelona a câștigat ambele trofee vizate, nota de plată a asiguratorilor a fost încărcată suplimentar.

Propunere indecentă

Nemaidorind să se confrunte cu asemenea situații, mai ales în contextul economic actual, firmele de asigurare au propus clubului un alt tip de contract. Astfel, Barcelona ar trebui să suporte 20% din suma de 40 de milioane de euro pe care catalanii vor să o asigure pentru acest sezon, în cazul în care Messi&Co. reușesc o nouă „triplă”, și 80% în cazul contrar. Oficialii catalani au considerat această propunere de neconceput.

 

39 de milioane de euro a cheltuit cu primele de joc Barcelona în sezonul precedent

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro