Falub: „Meciul cu Poli Iași e cel mai important al turului!”

Falub:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Unirea Alba Iulia, Adrian Falub, a declarat, miercuri, că meciul cu Poli Iași, din etapa a III-a a Ligii I, este cel mai important al acestui tur, deoarece ulterior acestei partide urmează un "parcurs de foc" pentru uniriști.

"Am jucat bine în primele două runde, dar din păcate am luat cam puține puncte raportat la modul în care am evoluat. După jocul cu Poli Iași ne așteaptă un parcurs de foc, în deplasare cu Rapid, acasă cu FC Timișoara și apoi alte două jocuri, tot în deplasare, cu Unirea Urziceni și Astra Ploiești. De aceea spun că jocul cu Poli Iași este cel mai important al acestui tur și suntem obligați să-l câștigăm", a spus Falub.

Falub a făcut un nou apel la fani pentru a veni în număr cât mai mare la stadion și a încuraja echipa. "Avem mare nevoie de sprijinul suporterilor și sunt ferm convins că împreună cu ei puteam depăși gruparea din Copou", a punctat Adi Falub.

Pentru meciul cu Poli Iași, Falub nu va putea conta pe Pistol (accidentat) și pe Vukasinovici, care a suferit o întindere la antrenamentul de marți dimineața și va lipsi câteva zile de la pregătiri.

În altă ordine de idei, jucătorii echipei din Alba Iulia au participat, miercuri dimineață, la o lecție deschisă susținută de președintele Comisiei Centrale de Arbitri, Aron Huzu. "Președintele CCA a venit să ne explice noile reguli ale jocului. De altfel, fiecare echipă din prima ligă va primi astfel de vizite, benefice din punctul meu de vedere și care vor conduce la o înțelegere mai bună a regulilor jocului de fotbal", a precizat antrenorul "alb-negrilor", informează MEDIAFAX.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×