„Vaslui e în avantaj”

Ilie Iordache, mijlocașul român al grecilor de la AEK Atena, crede că echipa sa are un dezavantaj major în confruntarea cu FC Vaslui, din ultimul tur preliminar al Europa League, din cauză că jocul tur va fi primul oficial în noul sezon pentru eleni, dar și pentru că moldovenii dispun de arme secrete. „Le-am spus celor de aici că vom întâlni una dintre cele mai bune echipe din fotbalul românesc.
„Vaslui e în avantaj"

Ilie Iordache, mijlocașul român al grecilor de la AEK Atena, crede că echipa sa are un dezavantaj major în confruntarea cu FC Vaslui, din ultimul tur preliminar al Europa League, din cauză că jocul tur va fi primul oficial în noul sezon pentru eleni, dar și pentru că moldovenii dispun de arme secrete.

„Le-am spus celor de aici că vom întâlni una dintre cele mai bune echipe din fotbalul românesc. Mereu am considerat că formația domnului Porumboiu este una puternică. Cei de la Vaslui au un avantaj, pentru că noi vom juca primul meci oficial cu ei. AEK Atena are prima șansă și trebuie să demonstrăm acest lucru și pe teren”, a declarat fostul jucător de la Pandurii, acum înregimentat la AEK.

Fotbalistul este foarte bine informat în privința echipei lui Porumboiu. „Cu siguranță, la Wesley și Gerlem trebuie să fim foarte atenți. De asemenea, acolo mai e și Burdujan, dar am înțeles că acum a trecut ca mijlocaș… Vasluiul are un lot puternic, va trebui să evoluăm foarte bine pentru a ne califica”, mai spune fotbalistul de 24 de ani, care a primit cartea verde de la FRF și este gata de luptă pentru „dubla” cu Vaslui.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]