Petrescu: „Rapidiștii să vină cu o fază în care au fost dezavantajați, și eu plec din România! **Arbitrul a greșit în defavoarea noastră!”

Petrescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu continuă să șocheze. Obișnuit să critice arbitrajele, etapă de etapă, tehnicianul s-a văzut într-o situație neobișnuită în această etapă: giuleștenii au sărit la gâtul lui Istvan Kovacs, acuzându-l că a viciat rezultatul.

"Circ total", "Meritam să-i învingem, am fost peste ei", sau "Vrem brigăzi din străinătate, așa nu se mai poate", au fost doar câteva din reacțiile celor de sub Grant, după meciul de aseară.

Bursucul susține că oficialii giuleșteni nu au niciun motiv să se declare nemulțumiți, deoarece arbitrul i-a avantajat pe aceștia în mai multe rânduri.

"Nu știu dacă Rapid a fost superioară pentru că scorul spune că Unirea a dat un gol, iar ei niciunul. Și noi am pierdut la Cluj, dar n-am dat vina pe arbitri. Greșelile care au fost la acest meci au fost în defavoarea noastră. Doi jucători de la Rapid trebuiau eliminați. Nu înțeleg ce probleme a avut Rapidul. Dacă oficialii de sub Grant vin cu vreo fază în care au fost dezavantajați eu plec din Romania. Noi vrem să fim arbitrați corect, nu mă interesează dacă la centru sunt români sau străini.", a spus Petrescu la Sport.ro

În ceea ce privește exilarea de două etape, în tribună, antrenorul a declarat: "Mă simt vânat, nu mă simt bine departe de bancă"

Unirea va întâlni în etapa viitoare pe Steaua, echipa care a plecat ca din pușcă în acest debut de sezon: "Steaua a început bine, cinci victorii din cinci…arată bine echipa și ne asteaptă un meci greu"

Referindu-se la tragerea la sorți de vineri, Petrescu a opiniat: "Toate echipele au șanse pentru că n-am căzut cu nicio echipă imposbilă…nici macar Steaua nu e calificată dinainte, trebuie tratate serios meciurile"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara.
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara. "Nu fură nimeni mesele de afară?! Cred că e timpul să venim în…
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Este interzis în toată România! Legea peste care nu poți trece. Poliția te prinde imediat
Este interzis în toată România! Legea peste care nu poți trece. Poliția te prinde imediat
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×