A vrut să se sinucidă**?

Redactor:
Nicu Bădescu
Redactor:
Ștefan Dobre
A vrut să se sinucidă**?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Gheorghe, fostul șef al “fluierașilor” din fotbalul românesc, a încercat să se sinucidă sâmbătă, în penitenciar, acolo unde se află în arest preventiv în urma scandalului de corupție din arbitraj.

Vestea a fost “aruncată” ieri, la Tribunalul Pitești, de către Florentin Sorescu, avocatul lui Liviu Făcăleață, pe parcursul termenului în care s-a judecat o nouă cerere de eliberare sub control judiciar a lui Cornel Penescu, patronul echipei FC Argeș.
Eliberarea lui Cristian Libertatu, una dintre persoanele cercetate în dosarul „mita lui Penescu”, a încărcat și mai tare atmosfera din Penitenciarul Colibași, acolo unde au mai rămas în detenție Cornel Penescu, Liviu Făcăleață și Gheorghe Constantin. Conform unor dezvăluiri făcute în instanță de Florentin Sorescu, avocatul lui Făcăleață, fostul șef al CCA ar fi încercat să își pună capăt zilelor.
Și-a dat cu masa în cap
În ultima perioadă, Costică „Vâlcea” a părut din ce în ce mai slăbit. Bolnav de cancer la colon și aflat sub tratament din cauza acestei afecțiuni, fostul președinte al CCA a început să dea rateuri. Conform avocatului, sâmbătă, după ce a luat cina, Constantin, ajuns la capătul răbdării, ar fi luat una dintre mesele care se aflau într-o încăpere a penitenciarului, ar fi ridicat-o deasupra capului și ar fi vrut să se lovească în cap cu ea!
Strategie sau adevăr?
Cum această variantă a fost lansată de avocatul lui Liviu Făcăleață tocmai într-un moment în care se judeca eliberarea acestuia, iar motivarea era tocmai situația psihică jalnică a deținuților, e posibilă și o stratagemă. Se pare că de aceeași părere au fost și judecătorii, care au respins cererile întocmite de avocații lui Penescu și Libertatu.
S-a resemnat Constantin?
Problemele medicale ale fostului șef al CCA sunt grave. În urmă cu șapte luni, când încă era în funcție, Gheorghe Constantin a efectuat mai multe controale la o clinică din Austria, unde în cele din urmă a fost și operat. Deși rezultatul pe care medicii i l-au dat, cancer la colon, a fost cutremurător, „Vâlcea” a ascuns adevărul familiei și a încercat să ducă boala pe picioare. Totuși, condițiile vitrege din detenție l-au adus pe acesta în pragul disperării și apropiați de-ai săi vorbesc chiar de resemnare, pe spatele căreia pun și această ipoteză a sinuciderii.

Conducerea penitenciarului neagă
Chiar dacă se pare că toată întâmplarea s-a petrecut de față cu mai multe persoane, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Colibași a negat această variantă. „Am fost și noi puși la curent cu acest zvon, dar punctul de vedere oficial al unității noastre este clar: în ultima lună, nici una din persoanele implicate în acest dosar nu a avut un comportament inadecvat și nu au provocat nici o problemă”, a spus oficialul Penitenciarului.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…