Râșniță va fi suspendat,** începând cu 1 august, pe toată durata procesului!

Președintele Federației Române de Handbal (FRH), Cristian Gațu, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că Lucian Râșniță a fost suspendat, începând cu 1 august, din funcția de director tehnic al Centrului Național Olimpic de Excelență (CNOE) de la Râmnicu Vâlcea. Potrivit lui Gațu, în urma analizei cazului de către Consiliul de Administrație al CNOE, s-a stabilit că acuzele aduse antrenorului Râșniță prin mass-media nu au tentă de hărțuire sexuală, dar au afectat imaginea CNOE precum și a personalității jucătoarelor și tuturor persoanelor implicate. Părțile implicate și prezente și-au susținut nevinovăția, resectiv acuzele, iar CA al CNOE nu are abilitatea unei instanțe judecătorești civile, neputând stabili gradul de vinovăție. Dina cest motiv, antrenorul Lucian Râșniță va acționa în instanță părțile acuzatoare.
Râșniță va fi suspendat,** începând cu 1 august, pe toată durata procesului!

Președintele Federației Române de Handbal (FRH), Cristian Gațu, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că Lucian Râșniță a fost suspendat, începând cu 1 august, din funcția de director tehnic al Centrului Național Olimpic de Excelență (CNOE) de la Râmnicu Vâlcea.

Potrivit lui Gațu, în urma analizei cazului de către Consiliul de Administrație al CNOE, s-a stabilit că acuzele aduse antrenorului Râșniță prin mass-media nu au tentă de hărțuire sexuală, dar au afectat imaginea CNOE precum și a personalității jucătoarelor și tuturor persoanelor implicate. Părțile implicate și prezente și-au susținut nevinovăția, resectiv acuzele, iar CA al CNOE nu are abilitatea unei instanțe judecătorești civile, neputând stabili gradul de vinovăție. Dina cest motiv, antrenorul Lucian Râșniță va acționa în instanță părțile acuzatoare.

Ca urmare a celor constatate mai sus, CA a decis: suspendarea antrenorului Lucian Râșniță începând cu 1 august 2009 din funcția de director tehnic al CNOE pe perioada procesului care se va derula în instanță civilă. Dacă verdictul pronunțat de instanță va fi în favoarea lui Râșniță, se va întoarce pe aceeași funcție. Pe perioada suspendării, funcția va fi ocupată interimar de Seviștean Popa.

Gațu a precizat că analiza întregului colectiv tehnic al CNOE va avea loc în 14 august, de la ora 11.00, la Colegiul Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea.

Lucian Râșniță este acuzat de hărțuire sexuală de mai multe jucătoare, plângerile sportivelor ajungând la primarul orașului Mircia Gutău.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]