„Sper să nu luăm multe goluri”

Redactor:
Florin Petre
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Oțelarii” scoțieni sunt conștienți de misiunea dificilă pe care o vor avea mâine în Ghencea. Aflați abia la cea de-a cincea participare în cupele europene, în mai bine de 120 de ani de istorie a clubului, cei de la Motherwell recunosc superioritatea Stelei prin vocea polivalentului Steven McGarry, jucător de bază al echipei.

Ce știai până acum despre echipele din România?
În Scoția, suntem la curent cu ceea ce se întâmplă în campionate ca Anglia, Italia, Spania sau Germania. Nu avem foarte multe informații despre fotbalul din România. Totuși, Steaua e un nume important și i-am urmărit jucând în meciurile din Champions League și Cupa UEFA. Așa am aflat și de Rapid.

Vă e teamă de ceea ce vă așteaptă la București?

Știm deja că Steaua are suporteri pătimași. Cu siguranță va fi o atmosferă  incendiară la meciul din această săptămână, dar suntem jucători profesioniști și, pe teren, vom da tot ce avem mai bun. 

Care crezi că sunt punctele slabe ale echipei tale?

În primul rând, suntem o echipă foarte tânără. Am pierdut nouă jucători, iar lucrul acesta se simte în angrenajul nostru. Mai mult, în comparație cu adversarul, ne lipsește și experiența în competițiile europene.

Pe ce mizează Motherwell în „dubla” cu Steaua?
Suntem foarte motivați și, în plus, nu avem ce pierde. Vom încerca să nu primim multe goluri în partida tur, asta este foarte important. Doar așa vom putea păstra șanse ca, în retur, cu suporterii alături, să ne putem propune un rezultat mai îndrăzneț. Poate nu avem valoarea românilor, dar cu siguranță suntem la fel de profesioniști.

Ce s-a întâmplat în prima manșă cu Flamurtari? 
Cu siguranță, cel mai redutabil adversar al nostru a fost căldura. Am fost luați prin surprindere și ne-am trezit la o temperatură de 39 de grade. După cum știți, la noi în Scoția e destul de răcoare. Ni s-a spus că și la București e foarte cald. Măcar din punctul acesta de vedere suntem pregătiți.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
O nouă ofertă pentru Deian Sorescu
O nouă ofertă pentru Deian Sorescu
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Mai mulți bani în CONTURILE BANCARE. Decizia luată chiar acum în România
Mai mulți bani în CONTURILE BANCARE. Decizia luată chiar acum în România
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat un oraș întreg:
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat un oraș întreg: "Nu există…
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×