Steaua și Koln se luptă pentru semnătura lui Tănase!** ‘Nemții să-l trateze cu respect dacă îl vor!’

Mijlocașul piteștenilor Cristi Tănase a declarat pentru ProSport că momentan nu a aflat numele echipei la care va juca din sezonul următor. „Nu pot să vă spun acum mai multe, nici dacă FC Koln este la Pitești să trateze pentru mine, nici dacă luni voi semna cu Steaua. Tot ce pot să vă declar este că Andrei Penescu mi-a spus să aștept azi un telefon de la el, iar atunci voi afla care va fi următoarea mea destinație. Acum sunt în Pitești, iar în această dimineață am avut un amical cu FC Argeș contra echipei FC Sakhnin din Israel, scor 0-0 , dar eu nu am jucat. Am făcut doar alergări. Sper să se rezolve cât mai repede situația mea, deoarece se apropie meciul României cu Ungaria și nu vreau să ies din circuitul echipei naționale", ne-a spus Cristi Tănase. În altă ordine de idei, surse ProSport susțin că oficialii formației FC Koln sunt deja în Pitești și în aproximativ o oră urmează să se întâlnească cu Ilie și Andrei Penescu penturu a discuta detaliile transferului. Totodată, agentul jucătorului, Victor Becali, se află în drum spre Pitești unde va încerca să obțină semnătura mijlocașului pentru Steaua.
Steaua și Koln se luptă pentru semnătura lui Tănase!** 'Nemții să-l trateze cu respect dacă îl vor!'

Mijlocașul piteștenilor Cristi Tănase a declarat pentru ProSport că momentan nu a aflat numele echipei la care va juca din sezonul următor.

Nu pot să vă spun acum mai multe, nici dacă FC Koln este la Pitești să trateze pentru mine, nici dacă luni voi semna cu Steaua. Tot ce pot să vă declar este că Andrei Penescu mi-a spus să aștept azi un telefon de la el, iar atunci voi afla care va fi următoarea mea destinație. Acum sunt în Pitești, iar în această dimineață am avut un amical cu FC Argeș contra echipei FC Sakhnin din Israel, scor 0-0 , dar eu nu am jucat. Am făcut doar alergări. Sper să se rezolve cât mai repede situația mea, deoarece se apropie meciul României cu Ungaria și nu vreau să ies din circuitul echipei naționale”, ne-a spus Cristi Tănase.


În altă ordine de idei, surse ProSport susțin că oficialii formației FC Koln sunt deja în Pitești și în aproximativ o oră urmează să se întâlnească cu Ilie și Andrei Penescu penturu a discuta detaliile transferului. Totodată, agentul jucătorului, Victor Becali, se află în drum spre Pitești unde va încerca să obțină semnătura mijlocașului pentru Steaua.
 
Intrat în direct la gsptv, Victor Becali a vorbit despre tratativele
 
"Am înțeles că Dorinel Munteanu e acolo. Probabil Dorinel e singurul vorbitor de germană din România și au apelat la el… e mai greu să găsești translator sămbăta. Pe mine nu mă deranjează că e acolo, eu apăr drepturile jucătorului. Tănase nu a fost contactat de cei de la Koln din ce știu, dar

Tănase trebuie să intre pe ușa din față la Koln. El se va compurta la un nivel înalt acolo și eu cred că trebuie tratat ca atare.

Tănase nu moare de foame, el trebuie să primească un salariu egal cu cel al fotbaliștilor de la Koln, nu un salariu ca pentru un fotbalist care vine din România. O problemă similară am avut și la transferul lui Săpunaru la Porto. Ei spuneau că știu ce salariu mic are el la Rapid, dar nu cred ca ei il luau de milă, ci pentru că era bun

", a spus Victor Becali la gsptv.
 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania