Morientes,** la un pas de OM

Presa franceză dă ca sigur transferul atacantului spaniol la formația antrenată de Didier Deschamps. "Morientes este un exemplu și un mare profesionist", l-a lăudat tehnicianul lui Marseille pe cel care i-a fost elev și pe vremea când acesta antrena pe AS Monaco. În același timp jucătorul, prin intermediul agentului său a confirmat posibilitatea de a evolua la OM începând din sezonul viitor. "Nu e interesat de alte oferte atâta timp cât varianta Marseille rămâne deschisă", a declarat jurnaliștilor de la l'Equipe agentul Gines Carvajal. Aflat la final de contract, Morientes este un jucător foarte căutat. Același agent a confirmat interesul fostei echipe a lui Morientes, Olympiakos, dar și pe cel al unor formații din Emirate, Fenerbahce sau Estudiantes.
Morientes,** la un pas de OM

Presa franceză dă ca sigur transferul atacantului spaniol la formația antrenată de Didier Deschamps. "Morientes este un exemplu și un mare profesionist", l-a lăudat tehnicianul lui Marseille pe cel care i-a fost elev și pe vremea când acesta antrena pe AS Monaco. În același timp jucătorul, prin intermediul agentului său a confirmat posibilitatea de a evolua la OM începând din sezonul viitor. "Nu e interesat de alte oferte atâta timp cât varianta Marseille rămâne deschisă", a declarat jurnaliștilor de la l’Equipe agentul Gines Carvajal.

Aflat la final de contract, Morientes este un jucător foarte căutat. Același agent a confirmat interesul fostei echipe a lui Morientes, Olympiakos, dar și pe cel al unor formații din Emirate, Fenerbahce sau Estudiantes.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]