Cade transferul lui Masaryk?

Redactor:
Florin Petre
Cade transferul lui Masaryk?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vizat ca o soluție pentru eficientizarea atacului giuleștean, Masaryk este aproape de a-și reînnoi înțelegerea cu actuala sa echipă.

Dat ca sigur la Rapid, Pavol Masaryk dă semne că ar vrea să rămână la campioana Slovaciei. Conducerea clubului i-a propus atacantului un nou contract, cei de la Slovan nefiind dispuși să renunțe la serviciile celui mai prolific marcator, care doar în sezonul trecut a marcat 15 goluri pentru echipă. Auzind de problemele financiare din Giulești, și ținând cont de faptul că până la vârsta de 29 de ani nu a evoluat decât în campionatul țării sale, Masaryk nu este atras de ideea unui transfer departe de propria țară. Mai mult, nici antrenorul formației din Bratislava, Dusan Uhrin senior, nu vrea să-l piardă pe jucător acum, în perspectiva dificilei întâlniri cu Olympiakos din preliminariile Champions League. “Sunt aproape sigur că nu va pleca”, ne-a declarat fostul selecționer al Cehiei din anii ’90.  La rândul său, impresarul fotbalistului a precizat pentru ProSport că transferul lui Masaryk în Grant este momentan sub semnul întrebării, în contextul în care actuala echipă i-a propus jucătorului o nouă înțelegere.

"Sunt aproape sigur că Masaryk nu va pleca de la Slovan", Dusan Uhrin, antrenor Slovan Bratislava

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…