S-a întors Barbosa!

Alexandrina Barbosa a revenit aseară în România și ar putea continua și în sezonul următor la Rulmentul Brașov. După o perioadă neagră, Herbert Muller are în sfârșit un motiv de bucurie. Perla portugheză s-a întors la Brașov, iar de astăzi va intra în programul echipei. Antrenorul vicecampioanei României a purtat permanent legătura cu Barbosa și chiar a convins-o să renunțe la o mare parte din salariul pe sezonul trecut. Cea mai bună jucătoare a sezonului trecut din România va rămâne însă la Rulmentul doar dacă gruparea îi va achita până pe 27 iulie o parte din restanțele financiare. "Ne dorim să reconstruim echipa în jurul Alexandrinei Barbosa. Sper să înțeleagă și ea situația. Am observat că toată lumea ne cântă prohodul, ne consideră terminați, apar alte echipe care vor titlul, dar acest lucru înseamnă o mare provocare pentru noi", ne-a declarat Remus Cojocaru, președintele echipei Rulmentul. Altfel, Brașovul și-a asigurat serviciile a încă două jucătoare din lotul de tineret, G
S-a întors Barbosa!

Alexandrina Barbosa a revenit aseară în România și ar putea continua și în sezonul următor la Rulmentul Brașov.

După o perioadă neagră, Herbert Muller are în sfârșit un motiv de bucurie. Perla portugheză s-a întors la Brașov, iar de astăzi va intra în programul echipei. Antrenorul vicecampioanei României a purtat permanent legătura cu Barbosa și chiar a convins-o să renunțe la o mare parte din salariul pe sezonul trecut. Cea mai bună jucătoare a sezonului trecut din România va rămâne însă la Rulmentul doar dacă gruparea îi va achita până pe 27 iulie o parte din restanțele financiare. "Ne dorim să reconstruim echipa în jurul Alexandrinei Barbosa. Sper să înțeleagă și ea  situația. Am observat că toată lumea ne cântă prohodul, ne consideră terminați, apar alte echipe care vor titlul, dar acest lucru înseamnă o mare provocare pentru noi", ne-a declarat Remus Cojocaru, președintele echipei Rulmentul.

Altfel, Brașovul și-a asigurat serviciile a încă două jucătoare din lotul de tineret, Gogoriță (inter stânga) și Ilie (extremă stânga), prima fiind considerată o nouă Cristina Neagu. În plus, în această săptămână încearcă să rezolve alte trei transferuri: Vârtic, Cruceanu și Pavăl.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]