România învinge Spania, dar nu merge la Mondiale!

Naționala de volei feminin a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2010 (Japonia), după ce a încheiat ultima grupă de calificare, la Subotica, pe locul trei, în pofida victoriei de duminică, în fața Spaniei, scor 3-1. Duminică, în ultimul meci al turneului din Serbia, tricolorele au învins Spania, scor 3-1 (15-25, 25-19, 25-20, 25-17). În primele două partide din cadrul grupei de la Subotica, România a fost învinsă de Croația și Serbia cu același scor, 3-1. Cele două echipe ocupă primele două poziții, cu 4 puncte, înaintea disputei directe, programată tot duminică, dar nu mai pot pierde calificarea la turneul final al CM din Japonia (29 octombrie-14 noiembrie 2010), indiferent de rezultat. Tricolorele au încheiat grupa I pe locul trei, cu patru puncte, în fața Spaniei (3).
România învinge Spania, dar nu merge la Mondiale!

Naționala de volei feminin a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2010 (Japonia), după ce a încheiat ultima grupă de calificare, la Subotica, pe locul trei, în pofida victoriei de duminică, în fața Spaniei, scor 3-1.

Duminică, în ultimul meci al turneului din Serbia, tricolorele au învins Spania, scor 3-1 (15-25, 25-19, 25-20, 25-17).

În primele două partide din cadrul grupei de la Subotica, România a fost învinsă de Croația și Serbia cu același scor, 3-1. Cele două echipe ocupă primele două poziții, cu 4 puncte, înaintea disputei directe, programată tot duminică, dar nu mai pot pierde calificarea la turneul final al CM din Japonia (29 octombrie-14 noiembrie 2010), indiferent de rezultat. Tricolorele au încheiat grupa I pe locul trei, cu patru puncte, în fața Spaniei (3).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată astăzi Dana Nicolaescu, la 13 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu. Transformarea care i-a surprins pe toți
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro