„Trebuie să batem pe toată lumea!”

Avem sau nu șanse la medalii la Campionatul Mondial de handbal feminin din China? Un prim răspuns l-am putea primi azi, când este tragerea la sorți. Pentru că IHF a decis ca turneul final din China, programat în prima jumătatea a lunii decembrie, să se desfășoare în sistem de patru grupe a câte șase echipe, naționala feminină a țării noastre a fost distribuită în urna a doua valorică înaintea tragerii de azi, ce va avea loc la Basel (ora 15:00). Probabil din superstiție, selecționerul Radu Voina a evitat să se pronunțe în pribvința adversarilor pe care și i-ar dori în grupă la Mondialul asiatic: "Nu facem calcule, ci așteptăm tragerea. Mi-aș dori și echipe abordabile, astfel încât să le mai odihnim pe titulare între meciurile grele. Oricum, dacă vrem să ajungem sus, atunci trebuie să batem pe toată lumea".
"Trebuie să batem pe toată lumea!"

Avem sau nu șanse la medalii la Campionatul Mondial de handbal feminin din China? Un prim răspuns l-am putea primi azi, când este tragerea la sorți.

Pentru că IHF a decis ca turneul final din China, programat în prima jumătatea a lunii decembrie, să se desfășoare în sistem de patru grupe a câte șase echipe, naționala feminină a țării noastre a fost distribuită în urna a doua valorică înaintea tragerii de azi, ce va avea loc la Basel (ora 15:00). Probabil din superstiție, selecționerul Radu Voina a evitat să se pronunțe în pribvința adversarilor pe care și i-ar dori în grupă la Mondialul asiatic: "Nu facem calcule, ci așteptăm tragerea. Mi-aș dori și echipe abordabile, astfel încât să le mai odihnim pe titulare între meciurile grele. Oricum, dacă vrem să ajungem sus, atunci trebuie să batem pe toată lumea". 

URNA 1: Rusia, Norvegia, Spania, Germania
URNA 2: România, Franța, Coreea de Sud, Angola
URNA 3: Austria, Ungaria, China, Suedia
URNA 4: Ucraina, Danemarca, Coasta de Fildeș, Japonia
URNA 5: Thailanda, Argentina, Congo, Tunisia
URNA 6: Brazilia, Kazakhstan, Chile, Australia

Grupă grea:
Norvegia
ROMÂNIA
Ungaria
Danemarca
Tunisia
Brazilia

Grupa ușoară:
Spania
ROMÂNIA
Austria
Japonia
Argentina
Australia
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]